Astăzi se împlinesc 163 de ani de la nașterea marelui poet român Mihai Eminescu. Cu acest prilej, elevii liceului Bastilia din Reșița participă la un amplu proiect denumit „Cartea – Izvor de înțelepciune”.
La Liceul „Diaconovici Tietz” din Reșița se desfășoară în această săptămână proiectul „Cartea- Izvor de înțelepciune”. Acțiunea este organizată de colectivul de cadre didactice de la ciclul primar. Șirul acțiunilor a început încă de ieri, atunci când a avut loc o întâlnire a elevilor cu opera lui Mihai Eminescu. Proiectul este inițiat de unitatea de învățământ și Biblioteca județeană „Paul Iorgovici”, Secția pentru copii și tineret.
“Cred că cel mai frumos omagiu care îi poate fi adus marelui nostru poet, Mihai Eminescu, este acela de a fi citit, iar dacă poeziile sunt citite de cei mici, este cu atât mai prețios. Bibliotecarii s-au alăturat profesorilor de la liceul Diaconovici Tietz pentru a le prezenta elevilor din clasele I-IV viața poetului și un crâmpei din monumentala sa operă“, a declarat Clara Constantin, manager Biblioteca „Paul Iorgovici” Reșița.
Elevii îndrumați de învățătoarele lor, în colaborare cu Secția pentru copii și tineret, au participat la mai multe activități care l-au vizat în primul rând pe Mihai Eminescu. Copiii au realizat un puzzle, au recitat poezii și, la sfârșitul activității, au fost recompensați cu câte o carte.
Elevii au citit și recitat poezii semnate de Mihai Eminescu
“Am observat cu bucurie că cei mici au fost receptivi, i-am provocat să recunoască poeziile lui Mihai Eminescu. De asemenea, am realizat un concurs interactiv. Au fost premiați cu câte un volum de proză, semnat Mihai Eminescu”, a mai adăugat Clara Constantin.
În zilele următoare la Secția pentru copii și tineret va începe colindul Mihai Eminescu, prilejuit de împlinirea a 163 de ani de la nașterea poetului. Vor participa copii de la școlile și grădinițele din cartierul Govândari.