Granița României cu Serbia a fost luată cu asalt de numeroși migranți în primele cinci luni ale anului 2021, aceștia având ca scop final să ajungă într-o țară din vestul Europei. În total, este vorba de peste 2.600 de migranți, majoritatea provenind din Afganistan.
Nelu Paraschiv, șeful Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara, a declarat că a crescut numărul persoanelor care au încercat să treacă ilegal granița în România din Serbia în prima parte a acestui an.
„În anul 2021 au fost înregistrate 485 de cazuri de trecere frauduloasă a frontierei de stat, cu 2.634 de migranți. Numărul acestora a crescut cu de 3,8 ori față de perioada similară a anului trecut, când au fost sesizați 698 de migranți. Din cei 2.634 de migranți, 2.534 au intrat ilegal din Serbia în România, 97 din Bulgaria și trei din Ungaria. 89% dintre aceștia au trecut ilegal pe raza județului Timiș”, a detaliat Nelu Paraschiv.
Dintre migranții care au și reușit să treacă granița ilegal în România, în acest an, 258 au fost predați autorităților din Serbia.
În ceea ce privește situația migranților pe grupe de vârstă, majoritatea, adică 63% dintre aceștia, au vârste cuprinse între 18 și 34 de ani. De asemenea, 4% dintre migranți reprezintă copii sub 13 ani. 95% dintre migranții care au trecut ilegal frontiera în România în acest an sunt bărbați, iar Poliția de Frontieră Timișoara a constatat o creștere a numărului persoanelor din Afganistan, 1.723 față de 96 în 2020, Pakistan și Bangladesh și o scădere a celor din Maroc, Algeria, Tunisia și Egipt.
„Cele mai multe treceri ilegale s-au produs în zona de competență a Poliției de Frontieră Cruceni, 40%, și a sectoarelor poliției de frontieră din județul Timiș, dat fiind și apropierea acestora cu granița cu Ungaria și având în vedere că scopul principal declarat al migranților este să ajungă în țări din vestul Europei”, a explicat Nelu Paraschiv.
De asemenea, în prima parte a acestui an au fost implicați în activități de transport, îndrumare și găzduire a migranților un număr de 126 de traficanți care au acționat la frontiera României cu Serbia. Dintre aceștia, 27 au fost și identificați, fiind luate măsurile legale care se impun.