„Mica Veneție a Banatului” – vizitată gratuit de locuitorii orașului Anina

An de an, turiști din toate colțurile României și nu numai poposesc în județul Caraș-Severin pentru a vizita unul dintre splendidele obiective, localizat chiar în inima munților Aninei, Lacul Buhui, cel mai vechi lac artificial din țară construit pentru alimentarea cu apă a orașului Anina.

Liantul dintre om și natură Lacul Buhui construit între anii 1908 și 1909, cu o suprafață de 10 ha și o adâncime de 27 de metri, aflat în cadrul Parcului Național Semenic Cheile Carașului, a stârnit inclusiv curiozitatea familiei regale, Regele Ferdinand I, împreună cu Regina Maria, dar și cu prințesa Ileana vizitând locul pitoresc din vestul țării în 1926, loc unde mireasma pădurii de brad invită la visare, meditație, loc care a devenit și una dintre destinațiile preferate ale familiei regale din acea perioadă.

Minunăția din Banat le oferă turiștilor varii posibilități de relaxare, de exemplu: pescuitul sportiv, aici regăsindu-se specii precum crapul sau bibanul, vizitarea Peșterii Buhui, plimbarea pe jos sau cu bicicleta prin pădurea de conifere, plus multe alte activități care numai la fața locului pot fi descoperite.

În momentul actual, Lacul Buhui este administrat de Apele Române, primăria Anina fiind nevoită să cedeze lacul pentru reabilitarea barajului acestuia. În același timp, primarul Gheorghe Românu spune că, în urma unui acord cu cei de la Parcul Național Semenic Cheile Carașului, a hotărât să reabiliteze drumul care duce spre mirificul loc, asta pentru ca vizitatorii să nu întâmpine niciun fel de problemă.

Totodată, edilul-șef a ținut să le dea o veste cât se poate de îmbucurătoare concitadinilor săi, aceștia fiind scutiți de orice taxă atunci când vizitează Lacul Buhui sau Cascada Bigăr, care se află în cadrul parcului, singura condiție fiind în acest caz ca ei să aibă asupra lor un buletin sau un act de identitate care să ateste că sunt domiciliați pe raza parcului respectiv.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/