Rosso-nerii şi-au consolidat poziţia de lideri ai clasamentului în Liga a II-a după ce au învins-o de o manieră categorică şi pe Poli, echipa cu cele mai mari pretenţii şi cu obiectiv declarat: promovarea!
Metalul Reşiţa a repetat astăzi, în derby-ul cu Poli Timişoara, scorul din partida cu Vâlcea: 2-0. Succesul de astăzi al echipei lui Daniel Opriţa a fost însă mult mai clar decât cel obţinut săptămâna trecută în faţa vâlcenilor. Reşiţenii au impus ritmul partidei, au fost tot timpul primii la minge şi în niciun moment al jocului nu s-a pus problema învingătoarei, nici măcar la 0-0, când Pedro Henrique a lovit transversala porţii lui Zimmermann. A fost prima mare ocazie de gol a meciului şi una din puţinele ale timişorenilor. În minutul 26, „Mircea Chivu”, mai populat ca niciodată în ultimii ani, a sărit în aer. Neagoe, unul din cei mai buni oameni de pe teren, a centrat perfect din corner, iar Ciucă a reluat din nouă metri, de lângă experimentatul Cânu, în plasa porţii lui Popescu. Cinci minute mai târziu, Keita a şutat periculos pentru 1-1, dar Zimmermann a arătat încă o dată că e portar mare. A fost cam ultima şansă reală de gol pentru Poli, în ciuda faptului că Alexa a forţat după pauză cu două vârfuri de careu. Lucrurile s-au lămurit definitiv în minutul 65, când Buhăescu a finalizat cu gol o acţiune individuală. S-a terminat 2-0 pentru Metalul, care a impresionat în acest start de campionat şi, în ciuda celor declarate de oficialii clubului, care evită să o spună răspicat, are toate motivele să spere la promovare.
[slickr-flickr search=”sets” set=”72157647674181447″]
Opriţa, mat la Alexa!
Antrenorul lui Poli a găsit motivele eşecului din Valea Domanului: terenul prost, greşelile individuale, dar şi organizarea şi determinarea reşiţenilor. „A fost un meci disputat, din păcate nu am reuşit, în special în repriza a doua, să ne adaptăm la suprafaţa de joc, am jucat în partea a doua exact ce nu trebuia. Am băgat doi atacanţi de careu pentru că terenul era foarte greu, să jucăm mai direct, cu foarte multe centrări, dar din păcate nu am reuşit să facem lucrul ăsta. Am avut ocaziile mari ale meciului, am jucat în multe momente bine, dar am luat gol pe o greşeală personală la o fază fixă, deşi noi avem talie mai mare. În repriza a doua am încercat să joc cu două extreme clasice şi doi atacanţi, dar nu mi-a ieşit. Reşiţa a avut un mare spirit de sacrificiu, îl felicit pe Opriţa. Au avut foarte multă agresivitate, au fost foarte organizaţi şi au profitat de greşelile noastre”, a declarat Dan Alexa.
[slickr-flickr search=”sets” set=”72157647674163817″]
Daniel Opriţa, care şi-ar fi dorit un 5-0 sec pentru a-i mulţumi chiar şi pe acei cârcotaşi care au văzut o victorie foarte norocoasă în faţa Vâlcei, l-a ironizat discret pe omologul său. „A fost 2-0, dar cred că nu am mai avut aşa mult noroc. Am câştigat, spun eu, categoric. Am controlat jocul, nu ne-au pus mari probleme. Noi nu ne batem cu ei la promovare, ei se bat cu Vâlcea, noi nu avem obiectiv promovarea, noi încercăm să câştigăm fiecare meci. Nu putem să vorbim de promovare după etapa a cincea. Felicit băieţii, chiar au fost gladiatori, aşa cum le-am cerut. Au meritat victoria. Probabil ei o pasează mai bine, am văzut şi la Vâlcea, probabil că îi dezavantajează terenul greu”, a declarat Opriţa.
Metalul: Zimmermann (cpt.) – R. Cristian, M. Ciucă, S. Ciobanu, Aniţoiu – Enescu, Buhăescu, Feher, Manole – A. Neagoe, Oct. Vasile. Rezerve: Pascal – Breşneni, Vaştag, Popescu, Al. Roman, Voinea, Ad. Stoica.
Poli: Pap – Belu, Scutaru, Cânu, G. Neagu – Ov. Popescu, Keita, Poparadu – Pedro Henrique, Bărbuţ, Carlos Eduardo. Rezerve: Smaranda – Trandu, Boşcan, Nanu, Popovici, Sz. Szekely, Boldea.
[slickr-flickr search=”sets” set=”72157648079509982″]
[slickr-flickr search=”sets” set=”72157647675154969″]
Ghete noi, dulciuri, alimente și obiecte de îmbrăcăminte au fost oferite și în acest an, copiilor fără posibilități, de pe raza județului Caraș-Severin, în cadrul campaniei umanitare „Ghetuțele lui...
Ioan Popa: „La 35 de ani de la Revoluție, Semenicul renaște”
News Alert. Luminița Jivan și Valentin Armașu, achitați în dosarul DNA
Primăria Timișoara vrea acțiuni la Aeroportul Internațional „Traian Vuia”
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2024 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281
2-0 fara comentarii.FORZA METALU!
Nu inteleg ce e cu bannerul “Poli joaca pe Stiinta”… daca e sa o luam logic, nici Metalul nu e echipa adevarata, si ea a acces in liga a 2-a datorita venirii altei echipe in oras, Damila Maciuca. Suporterii resitei contesta echipa timisoarei dar defapt si ei sustin o clona.
forza resita !
timisoara nu accepta noua echipa.din 2013 noi am plecat la un nou drum .hai metalu !
Anonim, situatia e foarte diferita la Timisoara fata de Resita.Noi nu ne-am dorit un oras ros-albastru sau alb albastru in care fotbalul sa moara doar din orgolile personale ca nu avem palmaresul. Am acceptat proiectul si incercam sa recuperam palmaresul echipei noastre. Palmares ce nu se afla la echipa din liga a4a pentru toti cei care zic ca ei sustin echipa din liga 4a. Palmaresul se afla la un om din Resita ce doreste pe palmares o suma frumusica de bani. 😉
Palmaresul , culorile si restul inclusiv numele desi acum se numeste altfel sunt in liga a 4-a dar asta conteaza mai putin . bravo pentru ce au facut si bv voua ca i sustineti indiferent ca domnul Catalin Rufa a adus echipa de la Valcea si jucatorii de la Maciuca. Succes mai departe etapele viitoare.,,mai putin in cea de la csb” 🙂
eduard74 iti aminteti ca eram suporteri prieteni ?a trebuit un prost sa strice relatia asta.bafta csb !
palmaresul , culorile si restul cum spuneti domnule Eduart sunt pierdute pe vecie.echipa din liga 4 nu detine palmaresul vechiului csm din pacate.din 2013 am plecat pe un nou drum si speram sa fie unul bun.