Merge la pușcărie! Justiția română a spart scutul făcut de pesediști în jurul lui Liviu Dragnea!

Social-democrații au avut posibilitatea să-l trimită acasă pe Liviu Dragnea și să oprească prăbușirea partidului, dar au preferat să sacrifice orice, să fie scuipați și înjurați pe stradă, numai să-l scape de cătușe pe liderul iubit! Acum, plătesc cu toții!

Magistrații instanței supreme l-au condamnat la închisoare, 3 ani și 6 luni, pe șeful PSD, în dosarul angajărilor fictive de la Direcția de Protecție a Copilului Teleorman. Sentința de astăzi e al doilea dezastru în numai două zile pentru PSD, care s-a prăbușit efectiv în ultimii doi ani, scorul de la europarlamentare și referendum fiind dovada vie că românii s-au săturat de Liviu Dragnea și de încercările acestuia de a masacra justiția. Rezultatul de aseară și sentința de astăzi au aruncat în aer și organizațiile județene PSD. La sediul PSD Caraș-Severin e tristețe mare încă de aseară, iar eșecul evident se încearcă a fi mascat de câte victorii aparente, în unele comune din județ. În joc la ora asta a intrat și scaunul Luminiței Jivan, președinta PSD Caraș-Severin, impusă filialei județene chiar de Liviu Dragnea! Greii partidului s-au întâlnit de urgență și e doar chestiune de timp până începe măcelul!