„Memorialul Sandu Checicheș” a avut două variante în 2015! Una oficială și alta nerecunoscută de organizatori!

publicitate in ziar Casa Auto Timisoara

Antrenorul de gimnastică Sandu Checicheș este omagiat de câțiva ani la Reșița printr-o competiție care poartă numele celui ce a format mai multe generații de campioni. Ediția a treia a „Memorialului Sandu Checicheș” a ajuns însă motiv de dispută între actualii antrenori reșițeni.

Concursul a fost programat oficial pe 19 decembrie, în organizarea Clubului Sportiv Municipal Reșița, însă cu o săptămână mai devreme, pe 12 decembrie, antrenorul Gheorghe Rotaru și-a premiat sportivii de la grupa sa în cadrul… „Memorialului Sandu Checicheș”. Evident că lui Robert Bălan, antrenorul care s-a ocupat an de an de organizarea competiției, nu i-a picat prea bine gestul colegului său și a trebuit să dea o dezmințire pe un site de socializare. „Doresc să fac o mică corecție: ediția a III-a a «Memorialului Sandu Checicheș» este o competiție organizată de CSM Reșița și are stabilită data în 19 decembrie 2015, și nu 12 decembrie. Persoana care și-a asumat organizarea acestei competiții sub egida «Memorialul Sandu Checicheș» a făcut-o fără acordul organizatorului principal și neoficial“, a precizat Robert Bălan.

untitled design set 970x90 px

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157662412157672″]
Ediția a treia a „Memorialului Sandu Checicheș”, în varianta sa oficială, a avut loc sâmbătă, 19 decembrie, în sala de gimnastică din cartierul reșițean Lunca Bârzavei, în formulă restrânsă, cu sportivi reșițeni și cu o parte dintre fetițele pe care din noiembrie le pregătește antrenorul Robert Bălan, în cel mai nou proiect al gimnasticii artistice din municipiul de pe Bârzava. Toți participanții au primit tricouri cu însemnele competiției memoriale și pungi cu dulciuri.

banner td untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/