Mediocritatea a învins orgoliile şi a unit suporterii. Reşiţa fotbalistică mai are o şansă!

Rămas de ani buni fără o echipă la nivelul Ligii a II-a şi, la un moment dat, fără reprezentantă în al treilea eşalon al ţării, fotbalul cărăşean a ajuns la cel mai jos nivel. Acum, când poate încă nu e prea târziu, se pregăteşte ceva!

Echipa-fanion a judeţului, CSM-ul care bătea Steaua sau îi fura titlul lui Dinamo, trăieşte vremuri mai puţin fericite. S-a desfiinţat pentru o vreme, a fost reînfiinţată şi rereînfiinţată, şi-a schimbat numele de câteva ori, performanţele au întârziat să apară şi acum până şi cei mai fideli fani părăsesc Valea Domanului pretinzând că actuala grupare nu-i mai reprezintă.

Muncitorul, „Cenuşăreasa fotbalului reşiţean”, se chinuie un an-doi în Liga a III-a, apoi se întoarce în campionatul judeţean şi tot aşa. Arsenal Reşiţa a dispărut de tot şi pe stadionul de sub pădure sunt acum bălării şi şerpi. Gloria se bazează pe nişte puşti, dar de vreun an în Govândari s-a pus la punct un proiect interesant, care este foarte posibil să dea rezultate. CSŞ Reşiţa şi CS Negrea caută în continuare copii talentaţi, dar parcă nici aici nu mai merge treaba ca altădată.

Fotbalul românesc, în general, trece prin momente dramatice. Nu întâmplător Timişoara, Aradul, Oradea, Baia Mare, Satu Mare, Constanţa, Bacăul, Craiova, Reşiţa, Petroşaniul sau Hunedoara, oraşe cu mare tradiţie fotbalistică, nu mai au echipe în prima şi altele nici măcar în cea de-a doua ligă. Rapidul, Dinamo sau Bistriţa sunt şi ele aproape de desfiinţare. E clar că trebuie făcut ceva şi nu mâine, poimâine, ci astăzi.

La Reşiţa, cei mai vechi suporteri din Valea Domanului au luat o hotărâre surprinzătoare, dar spun ei, susţinuţi şi de oameni de fotbal: construcţia unei noi echipe reprezentative a Reşiţei ar trebui să se facă în jurul Muncitorului.„Pentru că FCM 2012 Reşiţa şi toate celelalte titulaturi nu ne reprezintă şi nu înseamnă continuarea tradiţiei Metalului, suporterii din Guardia Rosso-Nera şi nu numai au hotărât să susţină din returul campionatului Muncitorul Reşiţa. E vorba de un club înfiinţat în 1911, de muncitorii Reşiţei, aşa cum a fost şi cazul CSM-ului, are culorile roş-negre şi acolo e o construcţie sănătoasă. Nu mai e loc de orgolii între noi, trebuie să strângem rândurile, să existe o colaborare şi cu Gloria şi cu celelalte cluburi din judeţ, pentru că, altfel, toate vor ajunge să se desfiinţeze”, a declarat Marcel Guşcă, liderul suporterilor. Mai mult decât atât, galeria va solicita administraţiei locale să permită Muncitorului să dispute meciurile de pe teren propriu în Valea Domanului. În prima parte a campionatului, echipa lui Viorel Lolea a jucat la Lupac, propriul teren din Lend nefiind omologat pentru jocuri de Liga a III-a. Lucrurile nu se opresc aici. Liderii galeriei din Valea Domanului intenţionează să înfiinţeze o ligă a suporterilor, proiect pentru care şi-au dat mâna şi cu fanii echipei de handbal a judeţului. „Vom cere autorităţilor să sprijine sportul din Reşiţa şi din întregul judeţ. Este un proiect în lucru la această oră, un proiect interesant, singura variantă, spun eu, prin care Reşiţa să aibă o echipă de fotbal în eşaloanele superioare. Voi spune şi eu şi persoanele implicate despre ce este vorba la momentul potrivit”, a mai spus Guşcă.

Sunteţi de acord cu gestul fanilor de a susţine din retur Muncitorul Reşiţa? Aşteptăm comentariile microbiştilor pe www.expressdebanat.rocontact@expressdebanat.ro sau pe pagina de Facebook a ziarului

Comments

  1. dan says:

    Interesant…Sunt curios daca Frunzaverde se va implica .Ar fi extraordinar ,dar sun sceptic

  2. gusca says:

    Sustinem echipa locala

  3. rossonerul86 says:

    Sustinem fotbalul resitean

  4. dan says:

    SUNTEM CONVINSI CA DOMNUL FRUNZAVERDE SE VA ALATURA ACESTUI PROIECT DE A REINVIA FOTBALUL CARASEAN,SUCCES .AR FI INTERESANT UN PUNCT DE VEDERE DE LA MUNCITORUL,IN SPETA VIO LOLEA

  5. gusca says:

    Locuitori acestui oras vor fotbal de divizia B. An de an in conferintele de presa am aflat ca obiectivul FCM-ului era mentinerea in liga 3. In persoana antrenorului Lolea , am gasit omul ambitios care chiar doreste saltul in divizia B . Dupa patru ani considerand proiectul FCM un proiect mort,un proiect mort si pe viitor,un proiect din care avea de suferit suporterul local , am oferit sustinerea noastra unui club cu o istorie de 102 ani,un club care probabil este in primele zece cluburi din tara ca vechime.In zilele urmatoare vom inainta o cerere Consiliului Judetean pentru sprijinirea clubul Muncitorul in vederea promovari.Cel mai important aspect pentru noi este ca Muncitorul sa joace in VD si avem speranta ca Consiliul Local va aproba acest demers.

  6. rossonerul86 says:

    Ne-am saturat sa vedem de la an la an promisiuni fara sperante din parte lui Mihai Stepanescu. Am sperat ca pana la urma va fi bine pentru echipa care activeza in acest moment in Valea Domanului, decizia de a parasi aceasta echipa a fost un simplu fapt pentru ca Mihai Stepanescu an de an sustine ca obiectivul este mentinerea echipei in liga a III-a, si ne-am saturat de acest statut.
    Cireasa de pe tort cum se spune s-au umplerea paharului a fost DEMISIA lui Cristian Bobar, si data afara de la clubul din Valea Domanului pe usa din dos, s-a dovedit ca de altfel la alte cluburi din tara ca politicul este mai presus decat o iubire de 10 de ani.
    Succes domnului Lolea pentru proiectul pe care vrea sa-l creeze pentru Muncitorul Resita si are sustinerea masiva din partea Rosso-Nerii-lor.
    Bafta Lolea, Bafta Muncitorul.

  7. Razvy says:

    Trebuie munca si multa sudoare , Viorel Lolea o poate face. Bravo Vio Resita si Caras-Severin are nevoie de tine

  8. Florin says:

    Bravo Viorel, faci cinste Resitei !!!!!!

  9. Marius says:

    Fotbalul Resitean trebuie sa urce pe scena fotbalului din Romania, si sa ne faca sa ne mandrim cu o echipa a Resita, acea echipa sa fie Muncitorul Resita si Vio Lolea !!!!

  10. Marius says:

    Parerea mea este ca ar trebuie ca autoritatile locale sa ajute mai mult echipa de fotbal a lui Vio Lolea, sunt niste tineri minunati acolo, care lupta chiar lupta pentru fotbalul Resitatean si toate meritele le are Lolea… Ma bucur ca galeria ii sprijina, este mare lucru !!! BRAVOS BAIETI !!!!!

  11. Avram Florin Marcel says:

    CSM, CSM singura iubire e!!!!!!!!
    CSM, CSM singura iubire e!!!!!!!!
    CSM, CSM singura iubire e!!!!!!!!

  12. Bandu says:

    CSM, CSM singura iubire e!!!!!!!!
    CSM, CSM singura iubire e!!!!!!!!
    CSM, CSM singura iubire e!!!!!!!!

  13. Werny says:

    Idiferent de ce s-ar intampla in fotbalul din Resita singura si unica IUBIRE este doar CSM.

  14. gusca says:

    Doar bunul Dumnezeu ne mai poate ajuta sa recuperam CSM-ul nostru drag.Deocamdata vom sustine clubul Muncitorul in tentativa lor de a promova.Daca pe viitor cineva din orasul acesta isi aminteste ca a crescut alaturi de CSM,ca sa bucurat pentru victoriile lui sau a plans la infrangeri si poate face ceva pentru al readuce in VD va fi o mare bucurie pentru tot orasul.
    Deocamdata vrem ca Muncitorul ros negru sa joace in VD si sa promeze in divizia B si cred ca Lolea poate atinge acest obiectiv.

  15. disqus_sxCQ0FoaWi says:

    bobareee, bine cai plecat, lasa pe altu sa faca treaaba daca tu nu pot

  16. Andrei says:

    Parerea mea ca simplu om pasionat de fotbal este ca lasati echipa la greu, ceea ce nu este bine. Galeria trebuie sa sustina echipa si in momente de glorie si in momente de declin, asa cum s-a intamplat si la handbal. Sa inteleg ca Gusca are ceva cu primarul de aceea face miscari de genul asta. Ce tot il ridicati in slavi pe Bobar, ce mare lucru a facut? Nimic …daca ma intrebati pe mine raspunsul este ca nu a facut nimic. Faptul echipa este in liga a III a se datoreaza sprijinului financiar primit de la autoritatile locale. Cum ramane cu ” Resita echipa mea… la bine dar si la rau vom fi cu ea, orice va fi o vom iubi”?

    1. gusca says:

      Andrei,mai mult la greu am fost langa echipa.De Bobar nu mai discutam, a facut omu cat a putut si gata.Dar ti se pare normal ca in locul lui sa fie numit doar un interimar ? se stia ca pleaca Bobar de ce nu a fost numit presedinte plin ? eu stiu de ce dar nu mai revin asupra acestor nedreptati si sa sti ca in VD sunt multe.
      Am 30 de ani in VD si imi vine sa mor cand vad stadionul asa de gol. stadionul e gol datorita rezultatelor ,datorita lipsei CSM-ului din peisaj.Oricum cuvintele tale au ajuns la inima mea. Veniti cu sfaturi ,veniti toti alaturi de mine sa recuperam palmaresul CSM. Poate ar trebui ca la primul meci al FCM sa umplem toti csm-isti tribuna 2 si astfel sa demonstram ca vrem ca csm-ul sa se intoarca acasa.

  17. B.M.I. says:

    Singura solutie este construirea CSM-ului pe actualul AFCM cu sprijinul Consiliului Local si al Consiliului Judetean la fel ca la Timisoara. Asadar, domnilor Stepanescu si Frunzaverde, lasati orgoliile la o parte si dati-va mana pentru binele tuturor iubitorilor de fotbal din Resita si Caras-Severin, formati o echipa puternica care sa joace macar in divizia B si incercati sa recuperati palmaresul CSM-ului de la cine il detine.

    1. gusca says:

      Noi dupa desfintarea CSM-ului am inceput imediat o campanie de recuperare a palmaresului.Am batut la toate usile CJ si CL ,am discutat cu parlamentari de Caras fara nici un rezultat.O intalnire intre domni Frunzaverde si Stepanescu pe tema CSM si promovare in div B ar fi extraordinar dar din pacate aceasta intalnire este de domeniul fantasticului .Sunt de aceiasi parere ca pe scheletul FCM ar trebui sa revina CSM-ul ,dar in 5 ani de mandat domnul primar nu a facut nici un pas in aceasta directie .

  18. Dorin says:

    Cu ce aţi susţinut echipa, dragi suporteri? Cu huiduieli la adresa primarului şi a Consiliului Local? Câţi dintre voi aţi pus mâna să ajutaţi efectiv echipa? Dacă jucătorii se gândesc numai la bani ca să dea cu piciorul în minge, câţi aţi fi dispuşi să daţi o parte din salariu pentru echipa asta? Treziţi-vă la realitate! Căruţa de bani investiţi ar putea fi folosită în altă parte, mult mai util…

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/