Medii mari la admiterea în liceele cărășene!

După modelul bacalaureatului, niciuna din mediile de la examenele naționale nu a atins nota maximă. Așadar, județul Caraș-Severin nu se află printre cele care au medii de 10 la admiterea în licee.

Astăzi s-au afișat rezultatele în urma admiterii în licee a candidaților pe baza mediei generale din gimnaziu și a notelor de la evaluările naționale. Cea mai mare medie cu care s-a intrat în liceele cărășene a fost 9,97. Prima medie de genul acesta s-a înregistrat la Colegiul Național ,,Traian Lalescu”, la specializarea Matematică-Informatică, de către eleva Andreea Avram, de la Școala Gimnazială Nr. 7 Reșița.

Celelalte două medii de 9,97 au fost în Oțelu Roșu, la Școala Gimnazială Nr. 1 din oraș. Absolventa Alexia Hrenyak a ales profilul Filologie al Liceului Pedagogic ,,C.D. Loga” Caransebeș. Celălalt elev, David Rus, a ales să rămână în Oțelu Roșu, la Liceul Bănățean Oțelu Roșu.

Competiția a fost foarte strânsă în cazul notelor de admitere, ținând cont de notele mari obținute de elevii cărășeni la evaluarea națională. Astfel, următoarele medii sunt la doar câteva sutimi de media cea mai mare, înregistrându-se aproape 20 de medii peste 9,90 și aproape 200 de medii peste 9,50. În total, peste 2.000 de elevi au intrat în liceele cărășene.

În urma rezultatelor dezastruoase la bacalaureat, în special la proba de matematică, elevii – la nivel național – au hotărât să se axeze pe profil uman, spre filologie sau științe sociale, astfel încât la momentul examenului de bacalaureat să scape de matematică.