A pregătit scenariul care să-l scape de puşcărie!

Ortopedul Mircea Bona continuă să-şi susţină nevinovăţia şi în faţa Tribunalului Timiş, instanţă la care a fost strămutat, la solicitarea sa, dosarul instrumentat iniţial la Tribunalul Caraş-Severin.

Acuzat de procurorii anticorupţie că a condiţionat actul medical de primirea unei sume de bani, medicul de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşiţa recunoaşte că a primit 200 de euro de la un pacient, care ulterior s-a dovedit a fi investigator sub acoperire, dar susţine că banii respectivi nu au reprezentat şpagă, ci contravaloarea spitalizării şi a serviciilor medicale de care a beneficiat. În acest sens, Mircea Bona a solicitat instanţei admiterea unor probe prin care să-şi dovedească nevinovăţia. Tribunalul Timiş a fost de acord şi a dispus „emiterea unei adrese către Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşiţa pentru a se comunica, în cazul unui pacient căruia i s-a stabilit diagnosticul de fractură de menisc la unul dintre membrele inferioare, câte zile de internare sunt necesare, în vederea efectuării investigaţiilor paraclinice şi a unei intervenţii chirurgicale minim invazive artroscopice şi care este contravaloarea spitalizării pe zi, care include investigaţiile paraclinice şi o asemenea intervenţie, raportat la costurile lunii mai 2013, în cazul unei persoane neasigurate din punct de vedere medical, care prezintă diagnosticul menţionat”.

Mai mult, se va emite o adresă către Colegiul Medicilor Caraş-Severin pentru a se comunica dacă martorul audiat la termenul trecut a făcut vreo sesizare în ceea ce-l priveşte pe inculpat, iar în caz afirmativ, „să se comunice care este stadiul soluţionării respectivei sesizări ori soluţia stabilită cu privire la aceasta”. Mircea Bona a solicitat cu aceeaşi ocazie eliberarea unor copii ale înregistrărilor video făcute de Serviciul Judeţean Anticorupţie Caraş-Severin în momentul flagrantului realizat chiar în biroul doctorului.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/