Centrul Regional de Excelență în Medicină Materno-Fetală va fi deschis de Medici’s, parte a grupului MedLife, și asta pentru că sănătatea copiilor noștri începe chiar din viața intrauterină.
O mulțime de boli și malformații congenitale pot fi depistate foarte de timpuriu, încă din primele luni de sarcină, însă acest lucru necesită aparatură ultra-performantă, soluții software originale și, nu în ultimul rând, medici cu o largă expertiză profesională, iar ca urmare a acestui fapt, Medici’s, parte a grupului MedLife, deschide, începând cu 1 septembrie 2023, Centrul Regional de Excelență în Medicină Materno-Fetală.
Mega proiectul s-a realizat printr-o investiție de un sfert de milion de euro și prin atragerea a patru specialiști cu renume și expertiză națională și europeană: Dr Bogdan Mureșan, Dr Dan Dumitrașcu-Biriș, Dr Ioana Dumitrașcu-Biriș și Dr Aurora Ilian.
„O mulțime de boli și malformații congenitale pot fi depistate foarte de timpuriu, încă din primele luni de sarcină, însă acest lucru necesită aparatură ultra-performantă, soluții software originale și medici cu o largă expertiză profesională”, declară Ovidiu Pătruț, director executiv al Clinicilor Medici’s și al Medici’s Hospital.
„Ghidurile de practică recomandă ca orice femeie cu o evoluție normală a sarcinii (care nu prezintă nici un simptom / boală preexistentă) să efectueze trei astfel de investigații, câte una în fiecare dintre cele trei trimestre ale sarcinii. În cazul sarcinilor cu risc lucrurile devin mult mai exigente. Când vorbim despre sănătatea copilașilor noștri, chiar din primele lor clipe de viață intrauterină, discutăm, de fapt, despre viața și moștenirea noastră. Iar aici nu putem face compromisuri”, spune Dr. Bogdan Mureșan, coordonatorul Centrului de Excelență în Medicina Materno-Fetală.
Cei patru medici implicați în Centrul de Excelență sunt experți recunoscuți în lumea medicală, atât pe plan național cât și european:
Dr. Bogdan Mureșan este medic primar obstetrică-ginecologie, expert în medicina materno-fetală, certificat și auditat de „Fetal Medicine Foundation (FMF), London”. Este unul dintre primii experți în medicină fetală cu experiență în diagnosticul prenatal și terapie fetală din România.
Dr. Dan Dumitrașcu-Biriș este medic „consultant” cu înaltă specializare în obstetrică-ginecologie (titlul medical cel mai înalt în Anglia) cu grad universitar „Lead for education”. Este expert cu supra specializare în medicină materno-fetală la Fetal Medicine Center si King’s College Hospital, Harris Birthright Unit din Londra (FMF diploma), unde a lucrat peste 8 ani alături de profesorul Kypros Nicolaides, unul dintre cei mai cunoscuți experți mondiali în Medicină Fetală.
Dr. Ioana Dumitrașcu-Biriș este primul specialist din Romania cu formare în cardiologie fetală, obținută după 10 ani de activitate, în cadrul Evelina London Children’s Hospital, Anglia. Aceasta este o supra specializare importantă pentru diagnosticul și mai ales consilierea cazurilor cu anomalii ale inimii fătului. Este expert cu acreditare europeană în ecocardiografia fetală și pediatrică (EACVI / ESC).
Dr. Aurora Ilian este medic specialist obstetrică-ginecologie; expert în medicină materno-fetală, supraspecializare în medicină materno-fetală la King’s College Hospital și Harris Birthright Unit din Londra (FMF diploma), asistent universitar la Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” Timișoara.
VOLUSON EXPERT 22. Examinarea / consultația fătului se face doar prin ultrasonografie de înaltă performanță. Tehnologia recent achizitionată de Medici’s, în exclusivitate în acest scop, este „Voluson Expert 22” (generație 2023, producător GE HealthCare, USA), o bijuterie tehnologică cu o valoare de peste 200.000 euro, poziționat ca performanță la cel mai înalt nivel mondial, „detectând până la nivel de nedetectabil”, așa cum afirmă chiar producătorii.
Despre această tehnologie, Prof. Rabih Chaoui de la Centrul de Diagnostic Prenatal și Genetică Umană din Berlin a afirmat: „Voluson Expert 22 este o capodoperă a ingineriei […]. Acest aparat are cea mai bună ergonomie și imagine și este cel mai personalizabil sistem produs vreodată. Este cel mai bun aparat cu ultrasunete pe care l-am folosit vreodată”. Iar Dr Greggory DeVore de la Centrul de Diagnostic Fetal California, SUA a afirmat „Voluson Expert 22 este foarte util în evaluarea inimii fetale […] Clarifică și identifică cu mai multă precizie marginea endocardică iar imaginea s-a îmbunătățit dramatic, făcând evaluarea fetalHQ mult mai precisă”.
Cu privire la parteneriatul MedLife Medici’s – GE HealthCare, reprezentantul în România al producătorului american, Dr Bogdan Niculescu, Director General Medist Imaging and POC, distribuitor autorizat GE HealthCare în România, afirmă: „Misiunea noastră, de mai bine de 15 ani, este să creăm soluții complete prin oameni și tehnologie. Prin intermediul acestui parteneriat, pacienții vor avea acces la cele mai bune echipamente medicale, care le vor permite medicilor să ofere tratamente mai precise și mai eficiente. Ne onorează să facem parte din acest proiect în care susținem excelența medicală a echipei noului Centru Regional de Excelență în Medicină Materno-Fetală din Medici’s, prin cea mai performantă tehnologie din lume, dedicată ultrasonografiei în obstetrică și ginecologie”.
ASTRAIA. Un alt fapt notabil este că înregistrarea examinărilor se face online, în real-time, în sistemul software internațional ASTRAIA – creat special pentru Women Health, evaluând riscurile fetale pentru sidromul Down si alte aneuploidii, pre-eclampsie, restricția fetală de creștere intrauterină și nașterea prematură, cu cel mai recent algoritm de risc FMF – Fetal Medicine Foundation. Totul sub supraveghere ISO 13485.
„În multe specialități medicale Timișoara urcă, an după an, ca putere de diagnostic, spre nivelul clinicilor de renume din Europa occidentală. Ne bucurăm că, în acest moment, putem deschide în Medici’s un astfel de centru, cu profesioniști remarcabili, la un standard atât de ridicat. Considerăm că este o normalitate să avem așa ceva în Timișoara și mulțumim grupului MedLife, liderul serviciilor medicale private din România, că a avut încredere pentru a investi în Medici’s, în Timișoara și în profesioniștii de aici.
Investițiile MedLife în Medici’s Timișoara, din ultimul an, cumulate cu cele bugetate pentru anul 2024, se vor ridica la aproape 20 de milioane de euro. Planurile pentru următoarele luni sunt ambițioase. Vom integra în grup un important operator medical privat din regiune, vom deschide cinci centre de excelență și vom inaugura, în curând, un spital privat ultramodern. Intenția este de a transforma Timișoara într-una dintre cele mai performante platforme medicale private din România, cu impact euroregional”, declară Dr. Adrian Bădescu, fondator, asociat și director general al Clinicilor Medici’s din Timișoara, parte a grupului MedLife.
Centrul de Excelență în Medicină Materno-Fetală va funcționa în Clinica Medici’s Academica din Timișoara, bulevardul Circumvalațiunii, nr. 8-10, etajul 1, cu un program zilnic, de luni până vineri, între orele 8.00-20.00. Programările se fac direct, online, prin aplicația mobilă MedLife (recent optimizată), descărcată de pe AppStore și GooglePlay, sau la numărul de telefon 0744 565 646, dedicat în exclusivitate Centrului de Excelență în Medicina Materno-Fetală.