CARAȘ-SEVERIN. Bacalaureatul de toamnă, 34% rată de promovare

Elevă care a obținut rezultate bune la examen și le vede online.

Rezultatele bacalaureatului de toamnă au fost afișate astăzi. În Caraș-Severin, din cei aproape 580 de candidați înscriși, doar 34% au reușit să obțină notă de trecere.

578 de candidați au avut fișe de înscriere validate în județul Caraș-Severin în vederea susținerii probelor din a doua sesiune a examenului național de Bacalaureat 2023. Rata de promovare (înainte de contestații) înregistrată de absolvenții învățământului liceal care au susținut probele examenului de bacalaureat este de 34,19%.

La fel ca în prima sesiune, rezultatele elevilor au fost publicate prin anonimizarea numelui și a prenumelui, în conformitate cu prevederile specifice în vigoare (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD).

Urmează etapa depunerii contestațiilor, în intervalul orar 12.00 – 18.00. În acest caz, candidații completează, semnează și depun/transmit electronic inclusiv o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.

În această sesiune de examen, 110 candidați au absentat, iar 13 candidați au fost eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă. Aceștia nu se vor putea înscrie la următoarele două sesiuni ale examenului național de bacalaureat.

Rezultatele finale, după soluționarea contestațiilor (26 – 28 august), vor fi comunicate marți, 29 august.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/