Medicii fug de ruinele stațiunii milenare. Criză de balneologi, aglomerație în bazele de tratament!

Stațiunea de pe Cerna renaște treptat. Numărul pensiunilor este în creștere, iar turiștii au început din nou să umple spațiile din hoteluri. Acum, apare însă o nouă problemă: criza personalului specializat, care să trateze pacienții din bazele de tratament.

Apa miraculoasă din Băile Herculane a fost apreciată pentru calitățile sale încă din cele mai vechi vremuri. După o perioadă de câțiva ani însă, timp în care ruinele au fost respingătoare pentru vizitatori, iar hotelurile goale inspirau o stare generală de marasm, acum lucrurile încep să se îndrepte. Lipsurile din perioada în care Iosif Armaș a pus mâna pe stațiune pot fi, însă, cu greu remediate. Acest lucru este, totuși, posibil, dar este nevoie de timp. Și de mult optimism!

Până atunci, balneologii din stațiune luptă eroic și încearcă să compenseze lipsurile din sistem, în ciuda faptului că sunt puțini la număr, iar în perioada estivală lucrează mai multe norme. Așadar, turiștii nu simt criza cu care aceștia se confruntă.

dr. mioara guran

„Numărul medicilor din Herculane a cam scăzut simțitor. Prea puțini tineri se adresează acestei specialități. Probabil, din cauza stațiunilor care sunt în decădere. O parte dintre noi, care suntem pensionari, suntem încă în activitate. Când am venit eu în stațiune eram 18 medici, în 1977, iar la ora actuală am rămas 7 medici balneologi. Tinerii nu vin la noi (…). Pe timpul sezonului estival facem față cu greu volumului de muncă. Fiecare dintre noi lucrează o normă și jumătate, ca să putem acoperi cererea, iar aici a fost foarte greu toată vara. Am două asistente, dar numărul de specialiști a scăzut foarte mult”, a declarat medicul balneolog, Mioara Guran (FOTO), pentru www.expressdebanat.ro. În cadrul bazei sale de tratament, amenajată în cadrul Pensiunii Jojo, pacienții au parte de toată gama de proceduri: electroterapie, ultrasunete, aerosoli, magnetodiaflux și altele.

Fără soluții pentru criză!

Autoritățile statului, prin lege, cu excepția celor locale nu pot oferi condiții atractive pentru a-i ademeni pe doctori să vină în stațiune. Cum prin acte normative nu este stabilit nimic concret, nimeni nu își bate capul, prin urmare soluțiile ar rămâne în mâinile celor care dețin astfel de baze, dar și ale oficialilor locali, care trebuie să se descurce singuri.

Pacienții pleacă vindecați!

Cum puținii baleologi care au rămas la Herculane lucrează câte o normă și jumătate în sesonul estival, astfel încât să acopere criza care există, pacienții nu simt lipsurile din sistemul sanitar.

„Sunt din Sebeș. Vin la doamna doctor Guran de cel puțin 4 ani, e o profesionistă, dar dacă ar fi mai mulți medici, care să mai pună și suflet ar fi minunat. Vin pentru reumă, circulație și toate îmi fac foarte bine”, a spus un pacient.

masaj baile herculane

„Vin anual, tocmai din București. Acum 4 ani, mama nu se putea mișca și nu îmi vine să cred că s-a putut recupera”, a spus o altă pacientă. „Este o stațiune frumoasă, dar din păcate arată cum arată. În toate domeniile de activitate e criză de specialiști”, a subliniat un alt pacient venit de la 500 de kilometri distanță să se bucure de serviciile din stațiune.

 

MAIN FOTO: http://www.amaryllistour.ro/

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/