Medicii de la Spitalul „Victor Babeș”, felicitați de peste hotare. Scrisoarea ambasadorului României la Londra

untitled design set 970x90 px

Colectivul medical de la Spitalul „Victor Babeș” a dat dovadă de un „profesionalism desăvârșit”, iar actul medical este la „standarde deosebit de înalte”. Felicitările vin de peste hotare după ce, un tânăr de 21 de ani, fiul consulului României la Londra, a fost vindecat de COVID-19 la Timișoara.

După numeroase eforturi în obținerea unor scheme de tratament care să îi ajute pe pacienții diagnosticați cu COVID-19 să se însănătoșească, colectivul medical de la Spitalul de Boli Infecțioase din Timișoara a fost lăudat în toate colțurile țării la începutul pandemiei. Spitalul ocupa primele locuri în țară la numărul de pacienți tratați și considerați vindecați după dublele testări negative.

De data aceasta, recunoștința a venit de peste hotare. Într-o scrisoare trimisă de Dan Mihalache, ambasadorului României în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, medicii unității sanitare au primit „calde mulțumiri și deosebita recunoștință pentru profesionalismul desăvârșit care salvează vieți”.

„Efortul excepțional, depus de medicii spitalului, pentru salvarea vieții pacientului Paul Macec, fiul colegului nostru, consul al României la Londra, efort care reconfirmă încă o dată standardul deosebit de înalt al actului medical înfăptuit la Timișoara, reprezintă o ocazie specială de a mulțumi și transmite felicitările mele întregului colectiv pe care îl conduceți. Vă rog să transmiteți aleasa mea considerație medicilor, asistentelor și infirmierelor care lucrează neobosit la tratarea pacienților COVID-19 și în mod special celor care au reușit să salveze acest tânăr de 21 de ani: Dr. Virgil Musta, Dr. Tamara Mirela Poroșnicu, Dr. Nicoleta Adriana Barbura, Dr. Ciprian Mihai Gîndac, Dr. Adelina Marinescu. Vă doresc să aveți sănătate și putere de a răzbi în lupta pentru salvarea vieților celor afectați de această pandemie. Vă asigur de prețuirea mea și a colegilor mei fiind alături de întreaga echipă a spitalului condus de dumneavoastră și totodată mândri, aici peste hotarele țării de valoarea internațională a medicilor Spitalului Dr. «Victor  Babeș» Timișoara.”, a transmis Dan Mihalache.

publicitate ziar expresb 1000x100

Reprezentanții Spitalul de Boli Infecțioase au transmis că între medic și pacient se țese o legătură puternică, mai ales în aceste vremuri și că fiecare mesaj și gând bun, primit de la cei vindecați, îi alimentează cu energie astfel încât să poată să ducă în continuare lupta cu noul virus.

„O emoție puternică ne încearcă de fiecare dată când vedem că un pacient iese sănătos pe poarta spitalului. Suntem bucuroși la gândul că am redat liniștea și fericirea unei familii, unor copii, unei mame, unei soții, unor bunici. Atunci când pacienții se întorc și ne strâng mâinile, ne mulțumesc ori ne trimit mesaje, cu atât mai mult simțim că munca noastră este prețuită. De altfel, devenim parte din viața celor pe care i-am îngrijit, pentru că între medic și pacient se țese o legătură cu totul specială, mai ales în aceste vremuri care ne-au dus adeseori de la agonie la extaz. Din fiecare gând bun și mesaj al celor însănătoșiți în spitalul nostru, ne luăm porția de energie pentru a merge mai departe, pentru a continua ceea ce am început odată cu depunerea jurământului lui Hipocrate: să facem bine oamenii, cu credință și respect pentru cea mai nobilă profesie din lume.”, au transmis reprezentanții Spitalului de Boli Infecțioase.

La spitalul „Victor Babeș” au fost tratați, de la începutul pandemiei, în jur de 1.700 de pacienți.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/