Medicii de familie cer adoptarea legii certificatului verde. „Ne mor mamele, tații, frații, surorile, copiii”

certificat verde coronavirus

Federația Națională a Patronatelor Medicilor de Familie solicită tuturor parlamentarilor adoptarea legii certificatului verde „fără tergiversări și fără introducerea unor excepții sau modalități de a fenta măsurile de sănătate publică”. Se cere de altfel sancționarea severă a celor care nu respectă legea.

Certificatul verde a fost introdus pe plan intern încă din vară în mai multe state europene, ca măsură de limitare a transmiterii virusului SARS-CoV-2.

„În mod inexplicabil, această măsură nu a fost luată și de România decât parțial în luna octombrie, când numărul românilor care mor zilnic fără vină a ajuns de ordinul sutelor. Ne mor bunicile și bunicii uitați în sate și în case. Ne mor mamele, tații, frații, surorile, copiii. Ne mor rudele, prietenii, vecinii și colegii. Ne mor medicii de familie. Avem nevoie de o lege corectă acum, nu peste încă o lună și încă 15.000 de decese evitabile, adăugate la cei 15.000 de morți de până acum, din valul patru și 30.000 de morți de valurile precedente. Am văzut deja în ultima săptămână efectele pozitive ale introducerii parțiale a certificatului verde. Nu mai avem timp să așteptăm”, au transmis reprezentanții Federației Naționale a Patronatelor Medicilor de Familie.

Doctorii sunt de părere că certificatul verde introdus, în forma în care a fost adoptat la nivel european, în toate domeniile și pentru toate activitățile fără excepție, este cea mai sigură măsură care poate fi adoptată de Parlament pentru a limita transmiterea virusului.

Certificatul verde sprijină indirect și campania de vaccinare, fără a introduce obligativitatea vaccinării. Românii au posibilitatea de a alege – vaccin sau testare. Sau fără certificat accesul limitat la anumite activități, telemuncă, în funcție de alegerile individuale ale fiecărui cetățean. Solicităm în egală măsură sancționarea severă a celor care nu respectă legea și nu verifică existența certificatului verde. Este revoltător ca un medic de familie să fie sancționat cu sume între 6.000 și 11.000 lei dacă nu solicită pacientului adeverința de la angajator pentru eliberarea certificatului de concediu medical sau cu sume cuprinse între 5.000 și 10.000 dacă nu completează planul de supraveghere pentru concediul medical, adică pentru o eroare birocratică, care nu pune viața nimănui în pericol. În același timp însă firmele și instituțiile care nu verifică existența certificatului verde și pun în pericol viața a sute sau mii de oameni zilnic riscă în prezent o amendă de doar 2.000 până la 10.000 lei. Facem apel la responsabilitate! Parlamentari, o țară întreagă vă privește!”, au mai transmis reprezentanții FNPMF.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/