Scandalos e puțin spus despre ceea ce se întâmplă la Caransebeș, în Școala Postliceală Sanitară „Carol Davila” și în preajma acesteia! Scandalul de corupție a atins și Spitalul Municipal Caransebeș, de unde se cumpără lucrări de certificare profesională exact ca de la piață!
Probele adunate de procurori în dosarul „Carol Davila” nu mai lasă urmă de vreo îndoială. La sanitara din Caransebeș totul este bolnav, totul este cangrenat și e neapărat nevoie a se tăia în carne vie. O astfel de școală, după cum au arătat și procurorii, nu folosește decât managerului ei, Eleonora Gavrilesc, și apropiaților acesteia, care se îmbogățesc pe spatele unor tineri care se visează asistenți medicali. În rest, toată lumea are de suferit, în special cei care ajung pe mâna absolvenților acestei așa-zise școli sanitare, cei mai mulți dintre ei fără să frecventeze cursurile sau activitățile practice!
Sistemul bolnav conceput și întreținut de președinta UNPR Călan, Eleonora Gavrilesc, s-a extins repede și în Spitalul Municipal Caransebeș.
În materialul de urmărire penală s-a sesizat faptul că medicul Maria Cristescu, cadru didactic la Școala Postliceală din Caransebeș, a traficat lucrări de certificare profesională către unii cursanți, între care au fost identificați Lavinia Maciovan, Pavel Turnea și Todor Iacobeș. O parte a lucrărilor de certificare profesională ar fi fost procurate de la asistentul medical generalist Marius Adrian Bircă, la prețuri cuprinse între 150 și 300 de lei! Un alt asistent al Spitalului Municipal Caransebeș, secția UPU, Radu Dobre, ar fi pus în schimbul a câte 50 de lei parafa unității medicale pe caietele de practică ale mai multor elevi, printre care Niki Cilibia, Camelia Brânzei și Adrian Cătălina. Niciunul nu fusese la activitatea de practică medicală!
Toate aceste aspecte au fost respinse de către persoanele vizate, însă cel mai probabil lucrurile se vor lămuri în urma judecării celor două dosare izvorâte din infracțiunile care s-au petrecut în Școala Sanitară „Carol Davila” din Caransebeș.