Medicamente compensate cu 90% pentru mai mulţi pensionari. Începând de mâine!

Pensionarii cu venituri din pensii și indemnizație socială de până la 900 de lei/lună vor beneficia, de la 1 iulie, de compensarea medicamentelor în proporție de 90%, indiferent dacă realizează sau nu alte venituri, potrivit unei Hotărâri adoptată vineri de Guvern, informează Mediafax.

Până în prezent, beneficiau de compensare pensionarii cu venituri numai din pensii de până la 700 de lei.

„De asemenea, a fost simplificată procedura de declarare a veniturilor, nemaifiind necesară declarația pe proprie răspundere a pensionarilor. În prezent, pentru a beneficia de această compensare, pensionarii cu venituri numai din pensii trebuie să prezinte medicului de familie talonul de pensie din care rezulta cuantumul pensiei, precum și o declarație pe propria răspunedere cu privire la faptul că nu realizează alte venituri”, transmite Guvernul într-un comunicat de presă.

Fondurile necesare pentru această măsură vor fi asigurate, în proporție de 50%, din bugetul Fondului Național Unic de Asigurări de Sănătate și, respectiv de 40%, din venituri proprii ale Ministerului Sănătății.

În prezent, există un număr de 1,8 milioane de persoane cu venituri numai din pensii. În cadrul programului social privind compensarea cu 90% a medicamentelor pentru pensionari, începând cu data de 1 iulie 2017, numărul de beneficiari va fi de aproximativ 2,8 milioane de persoane.

Sursă foto: gorjeanul.ro.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/