Medic despre praful saharian: „Expunerea este nocivă pentru sănătate”

praf saharian

În fiecare an de confruntăm cu cel puțin două episoade de praf saharian care ajunge în România și este adus de curenții din Nordul Africii. Medicul Ionela Iovan de la Spitalul „Victor Babeș” din Timișoara a explicat ce conține acest praf și de ce este nociv pentru sănătate.

Conform doctorului, nisipul fin din componența norului de praf conține magneziu, fier, calciu și granule de fosfor, chiar și mercur.

„Expunerea la acest praf este nocivă pentru sănătate. Concentrația de elemente nocive este foarte mare și poate afecta nu doar persoanele cu probleme respiratorii, ci și pe cele sănătoase. Particulele de praf inhalate ajung pe căile respiratorii unde sunt detectate de celulele epiteliale și activează macrofagele, o subcategorie a globulelor din sânge cu rol în sistemul imunitar, dar și celulele imune. Acestea eliberează citokine și alte molecule inflamatorii care au efecte asupra plămânului în diferite boli respiratorii. Aparatul cardiovascular poate fi și el afectat”, spune Dr. Ionela Iovan, medic primar pneumolog.

În plus, studiile toxicologice au demonstrat că particulele de praf și nisip pot provoca leziuni pulmonare inflamatorii. Persoanele care au diferite boli pulmonare, de exemplu cele cu astm, pot avea parte de o exacerbare a simptomelor. De asemenea, în cazul persoanelor cu boli respiratorii cronice, acestea pot dezvolta episoade de wheezing, adică respirație șuierătoare și chiar insuficiență respiratorie ușoară.

„Totodată, am constatat o creștere a numărului de infecții respiratorii ce au necesitat spitalizare. În cazul persoanelor care nu au afecțiuni pulmonare, valul de praf saharian poate duce la dezvoltarea unor rinite alergice sezoniere cu iritații la nivelul gâtului, a nasului și chiar lăcrimare. În zilele în care se anunță prezența unui nor de praf saharian, recomandăm evitarea deplasărilor, mai ales a persoanelor care au afecțiuni pulmonare grave și purtarea unei măști de protecție”, mai pune Dr. Ionela Iovan.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/