Meciul cu Timișoara trebuie uitat!

Învinși clar de Poli Timișoara, handbaliștii de la HC Adrian Petrea nu au altă variantă decât să meargă mai departe. După dușul rece de acum câteva zile, pentru echipa ce reprezintă Reșița în Liga Națională de handbal urmează un nou meci important.

Cu siguranță, fanii vor fi alături de elevii lui Adrian Petrea, la meciul pe care aceștia îl vor susține vineri seara, de la ora 18:00, la Sala Polivalentă din Reșița, cu CSM Ploiești, în etapa a 25-a a Ligii Naționale. Este meciul care poate aduce liniștea în tabăra reșițeană și calificarea în premieră în play-off. E doar o chestiune de timp până să se întâmple acest lucru. Deși ploieștenii nu vin la Reșița într-o simplă excursie.

Antrenorul Adrian Petrea s-a mai liniștit după înfrângerea de la Timișoara și se concentrează acum asupra partidei de mâine seară, spunând că eșecul din etapa a 24-a trebuie uitat.
„După meci am fost puţin supărat, nervos. Nu pot să acuz băieţii pentru că nu-mi va fi niciodată ruşine cu ei, cu cei care am plecat la drum. Cu ei am construit echipa de seniori şi nici mie nu-mi va fi ruşine. Până la urmă, dacă nu greşesc în viaţă, ca antrenor sau ca echipă, nu am de unde să învăţ, nu poate fi totul perfect. Şi atunci ajung la aceeaşi concluzie, trebuie uitat meciul de la Timişoara şi nu ne rămâne decât varianta victoriei în meciul cu CSM Ploieşti. La ultimele partide s-a acumulat şi oboseala, psihică şi fizică. Săptămâna aceasta ne concentrăm pe recuperarea medicală, în primul rând, pentru că avem jucători care acuză dureri. Vrem ca vineri seara să fim proaspeţi şi să fim apţi toţi”, a declarat Adrian Petrea.

În privința lotului, interul Ilie Vaidasigan acuză dureri la mușchi, pivotul Eremia Pîrîianu este în continuare indisponibil, dar Adrian Petrea speră ca acesta să poată intra pe teren vineri. De asemenea, se resimt pivotul Mihail Huta și extrema Florin Dospinescu. Partida HC Adrian Petrea – CSM Ploiești va avea loc vineri, 18 martie, de la ora 18:00, la Sala Polivalentă din Reșița, fiind arbitrată de bucureștenii M. Pârvu și A. Stamatoiu.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/