Meci fără istoric pentru Timișoara Saracens: succes categoric cu Tomitanii

publicitate in ziar Casa Auto Timisoara

Timișoara Saracens nu a avut nicio emoție în jocul cu Tomitanii Constanța, pe care l-a câștigat la scorul de 69-7. Așa cum o arată și rezultatul, meciul nu a avut niciun fel de istoric, iar după obținerea punctului bonus ofensiv, bănățenii au ajuns la 22 de puncte în clasamentul Superligii.

În prima repriză, Timișoara a dat șase eseuri. Două au fost reușite de Tevita Manumua, iar câte unul, de Marius Lungu, Randall Morrison, Marius Simionescu și Dorin Lazăr. Dănuț Jipa a transformat cinci încercări, astfel că la pauză s-a intrat cu 40-0. În a doua repriză, bănățenii au dat eseuri prin Tevita Manumua, Marius Simionescu, Stephen Shennan, Vaovasa Hinckley și Marian Sabă, iar Jipa a transformat două dintre ele. Constănțenii au dat un singur eseu transformat.

untitled design set 970x90 px

Săptămâna viitoare, Timișoara Saracens nu are meci. Timișorenii vor juca din nou în 16 octombrie, de la ora 16.00, la Cluj, în prima etapă a returului.

banner td untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/