Meci de trei puncte pentru Banatul Caransebeș

În etapa a șaptea a Diviziei A1 la volei, Banatul Caransebeș s-a impus pe teren propriu, în trei seturi, în fața ultimei clasate, VCM LPS Piatra Neamț.

Echipa moldoveană nu s-a predat însă ușor în Polivalenta caransebeșeană, elevii antrenorului Răzvan Parpală trebuind să muncească pentru cele trei puncte. A fost în cele din urmă o victorie în trei seturi, 25-22, 25-23, 25-21.

„După aspectul jocului a fost un meci destul de greu, ne așteptam, Piatra Neamț, chiar dacă nu stă bine în clasament, e o echipă bună. Din păcate, noi nu am făcut un meci foarte bun, dar până acum când am jucat bine și foarte bine, am pierdut cam toate meciurile. Cred că e mai bine să jucăm mai rău dar să câștigăm, mai ales trei puncte. Important e să câștigăm toate meciurile acasă, pentru că acolo se face diferența, iar în deplasare, acolo unde se poate, să venim cu puncte”, a precizat, după partidă, coordonatorul Banatului, Ionuț Teleleu.

„S-a văzut valoarea echipei, primul set l-am câștigat detașat. Setul 2 l-am început mai prost, dar ne-am revenit și jucătorii s-au concentrat să terminăm setul bine. Iar în ultimul set s-a văzut forma echipei și superioritatea noastră”, a spus și antrenorul Răzvan Parpală.

Pentru Banatul Caransebeș urmează o deplasare lungă săptămâna viitoare, la Bacău. „Asta este problema noastră în general, când avem o deplasare foarte lungă precum cea de la Bacău, jucătorii sunt obosiți după 10-12 ore de mers cu mașina, dar mergem acolo cu gândul la victorie, sper să facem un meci bun”, a mai declarat Răzvan Parpală.
După victoria cu Piatra Neamț, Banatul Caransebeș a mai adăugat trei puncte și a ajuns la cota 9, păstrându-și poziția a șaptea în clasament.


/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/