Romeo Dunca a măsurat un strat de asfalt mai gros decât ar fi avut obligația să toarne pe tronsonul de drum județean Secășeni – Grădinari unul dintre cei mai importanți constructori din Banat!
Președintele Consiliului Județean Caraș-Severin s-a convins de calitatea lucrărilor efectuate de Max Agro după ce a fost în teren, pe DJ 581, unde s-a întâlnit cu Ianco Zifceak, reprezentantul companiei, cu dirigintele de șantier, reprezentanții celor două UAT-uri partenere, Tivcaniu Mare și Grădinari, și cu specialiști de la Facultatea de Construcții din Timișoara. Romeo Dunca a dorit să mai verifice o dată grosimea și calitatea stratului de asfalt, fiind prelevate cu această ocazie probe de pe toată lungimea drumului de 8,5 km.
„Datoria noastră este să întreținem drumurile finalizate, dar și pe cele care urmează să le modernizăm, să asigurăm un trafic rutier sigur și facil pe toate drumurile județene. Modernizarea și întreținerea drumurilor județene la standarde cât mai bune este o prioritate pentru mine și pentru echipa Consiliului Județean Caraș-Severin. Astfel, asigurăm condiții mai bune și siguranță în trafic pentru cetățeni. Peste tot grosimea stratului de asfalt a fost peste obligația din contract.”, a comentat președintele Dunca.