Fostul primar al orașului de la malul Dunării, Matei Lupu, revine în Moldova Nouă! De data aceasta, în calitate de prefect al județului Caraș-Severin, Lupu urmează să susțină o nouă sesiune de audiențe cu publicul, întâlnirea fiind programată miercuri, 12 decembrie.
Sala de ședințe a Primăriei orașului Moldova Nouă va fi punctul zero în care cetățenii (atât cei din Moldova Nouă, cât și din împrejurimi) vor putea dezbate, împreună cu reprezentantul Guvernului în teritoriu, diverse probleme aparținătoare sferei atribuțiilor și competențelor legale ale Instituției Prefectului, începând cu ora 11.00.
În atenția celor interesați să ia parte la discuții, înscrierile se vor face, personal, în intervalul orar 8.30 – 15.30, la registratura Primăriei Orașului Moldova Nouă, termenul-limită fiind până la data desfășurării audienței.
Tot în sprijinul derulării eficiente a întâlnirii, numărul de telefon 0255 210 459 al personalului specializat din cadrul Compartimentului Comunicare, Informare şi Relaţii Publice al Instituţiei Prefectului va prelua datele de contact ale petenților, dar şi problematica pe care aceștia doresc să o abordeze în întâlnirea cu prefectul județului, toate acestea putând fi efectuate în funcție de următorul program: luni, marți, joi (între orele 8.30 – 16.00), miercuri (între orele 8.30 – 18.00) și vineri (între orele 8.30 – 13.30).