Măsuri mult prea blânde și nepăsare față de ceilalți! La Oravița, izolarea e aproape opțională!

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Ezitările autorităților și sancțiunile deloc descurajante care s-au aplicat, cel puțin în primele zile ale strării de urgență, i-au făcut pe destui inconștienți să părăsească domiciliile în care se aflau în izolare pentru a evita riscul unei posibile infectări în masă cu COVID-19. 

Numărul forțelor de ordine este și el foarte redus, iar într-o astfel de situație specială se vede mai bine ca în orice altă zi. Pe acest fond, mulți dintre cei care ar trebui să nu se miște din casă timp de două săptămâni se plimbă în voie. Poliția și Jandarmeria îi mai caută pe acasă, mai întocmește câte un proces verbal, dar asta nu încălzește pe nimeni. Dacă în cazul unor astfel de persoane se confirmă infectarea cu COVID-19 răul e deja făcut, iar riscurile majore. La Oravița sunt o mulțime de astfel de sesizări cu privire la încălcarea legislației, a regulilor elementare de bun simț și umanitate. E adevărat, cele mai multe sunt făcute pe rețelele de socializare și nu către organele abilitate, ceea ce nu rezolvă mai nimic. 

221 de polițiști, jandarmi și polițiști locali din Caraș-Severin au desfășurat misiuni specifice în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19, spre exemplu, în cursul zilei de ieri. „S-a verificat modul de respectare a măsurii de izolare în cazul a 1.501 persoane, iar echipaje mixte de polițiști, jandarmi și polițiști locali au intensificat activitățile pentru asigurarea unui climat optim de siguranță publică, care a avut ca scop verificarea respectării măsurilor dispuse prin Ordonanțele Militare”, informează autoritățile.

promovare banner maxagro Muzeul TM

Au fost aplicate 189 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 366.100 de lei, pentru nerespectarea dispozițiilor Ordonanțelor Militare privind izolarea la domiciliu și restricțiile de circulație. Acțiunile de control pentru impunerea normelor legale în timpul stării de urgență prin verificarea persoanelor și societăților comerciale, fluidizarea traficului rutier și escortarea autovehiculelor care tranzitează județul nostru cu persoane care revin din afara granițelor țării continuă și astăzi. „Vă rugăm să rămâneți în casă, pentru siguranța dumneavoastră și a celor dragi!”, transmit încă o dată autoritățile din Caraș-Severin.

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/