Maşini expuse la vânzare ilegal? Felix Borcean: „Este o procedură complicată, dar vor fi aplicate amenzi“

Pe lista datornicilor la bugetul local al municipiului Caransebeș figurează și proprietari de mașini care se ocupă cu vânzarea acestora, mașini care sunt expuse chiar pe domeniul public al municipiului Caransebeș.

Dacă primarul Felix Borcean anunța în urmă cu câteva săptămâni ca va lua măsuri pentru ca aceste mașini să nu mai ocupe spațiul public, acum Felix Borcean spune că nu se va dezminte de la a aplica sancțiuni, însă procesul de ridicare a autovehiculelor scoase la vânzare pe domeniul public este mult mai anevoios și implică timp din partea administrației publice locale.

„Poliția Locală a fost la fața locului, vorbesc despre cazul de pe strada Nicolae Bălcescu, și le-au fost puse în vedere proprietarilor acelor mașini, situate pe o parte și pe alta a carosabilului, faptul că sunt expuse în vederea vânzării ilegal pe domeniul public. E o procedură destul de complicată, dacă proprietarul refuză să și le ia, procesul este mult mai îndelungat. Noi, în momentul de față, nu avem posibilitatea de a ridica mașinile și tot acest proces presupune o tevatură de durată. Dar vor fi aplicate amenzi, iar din ce am observat eu, din lista datornicilor la bugetul local proprietarii acestor mașini figurează printre datornicii de la buget. Ei oricum nu și-au achitat aceste datorii și probabil că nici amenzile nu le vor achita, dar vor discuta cu Serviciul de Taxe și Impozite pentru a începe demersurile pentru recuperarea acestor bani”, menționează primarul Felix Borcean, concluzionând că este un cerc vicios specific românesc.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/