UPDATE. Mașină înghițită de asfalt pe o alee din Reșița [FOTO/VIDEO]

Surpriză pentru un șofer din Reșița! Într-o intersecție din Govândari, roata din dreapta față i-a fost pur și simplu înghițită de asfalt în timp ce încerca să vireze la dreapta pe Aleea Bazna.

Incident neașteptat, în această după-amiază, pe Aleea Bazna din Reșița. Un șofer a încercat să vireze la dreapta, moment în care asfaltul pur și simplu s-a surpat, roata din față a mașinii rămânând suspendată într-o groapă de câțiva zeci de centimetri. Bărbatul de la volan spune că a încercat să ia legătura cu Primăria Reșița prin intermediul numerelor de telefon de pe site-ul instituției, însă fără succes, așa că s-a decis să sune la 112, solicitând intervenția Poliției.

YouTube video

„Prin apel la 112 în jurul orei 11, un cetățean sesizează că pe Aleea Bazna din Reșița a avut loc o surpare de teren. Cele sesizate au fost confirmate de echipajul deplasat la fața locului, dar nu a fost vorba nici de vătămare corporală și nici de distrugerea autovehiculului. În consecință, va fi sesizat administratorul drumului pentru repunerea carosabilului în starea inițială”, ne-a declarat comisar șef Dinu Nicorici din cadrul Poliției cărășene.

Reprezentanții Primăriei Reșița susțin că o echipă s-a deplasat la fața locului, a împrejmuit zona și urmează să reabiliteze drumul în cel mai scurt timp. Aceștia mai spun că pe drumul respectiv ar fi trecut o mașină de mare tonaj și că acest fapt ar fi dus, în cele din urmă, la surparea asfaltului.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157690249244224″]

Ora 16.00

La scurt timp după incident, Primăria Reșița s-a apucat de treabă în zonă pentru a remedia problema apărută pe Aleea Bazna.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/