Masca, un accesoriu de pus la mână! Medic: „În momentul în care se contaminează, când tragi aer în piept, tragi și coronavirusul”

Masca devine obligatorie și în spațiile publice deschise, dar sunt oameni care nu o folosesc corect nici în spațiile închise. O mască de unică folosință, purtată la mână, pe cap sau aruncată pur și simplu în poșetă are un grad de protecție care tinde spre zero, spun specialiștii.

Este suficientă o plimbare de cinci minute într-o zonă intens circulată pentru a observa oameni care poartă măști de protecție pe ramele de la ochelari, la mâini sau chiar atârnate după urechi. Alți cetățeni refolosesc măștile de unică folosință, un alt obicei prost spun medicii.

„E clar că o mască pe care nu ai folosit-o corect din punct de vedere al protecției, dacă masca este contaminată, dacă ai contaminat-o cu haina, cu mâna, ai pus mâna pe cleanță și apoi ai pus masca pe față, degeaba o mai pui. Asta este clar. În momentul în care se contaminează masca, okay, poți să o ai, dar când tragi aer în piept tragi și coronavirusul”, a explicat, pentru www.expressdebanat.ro, Dr. Dan Malița, managerul Spitalului Municipal din Timișoara.

Medicul mai spune că, pe lângă purtarea măștilor, mai trebuie respectate și alte reguli astfel încât să fie limitat riscul de contaminare cu noul virus. De asemenea, potrivit unui studiu, o persoană asimptomatică transmite mai ușor infecția, față de cineva care a dezvoltat deja simptome.


„Foarte important este, mai ales acolo unde sunt aglomerații umane, strict din punctul meu de vedere, chiar în aer liber, să se poarte mască pentru că riscul major este acela de a transmite virusul. În momentul în care pacientul, infectat cu coronavirus, devine simptomatic nu mai este așa de intens transmițător al virusului. Deci perioada în care este asimptomatic este cea în care se transmite mult mai repede. În acea perioadă persoana împrăștie, în jurul său, mult mai repede coronavirusul. Acesta este un studiu citit destul de recent. Sunt însă controverse pentru că încă vorbim despre un lucru nou despre care nu știm cum funcționează în proporție de 100%, dar oricum, purtatul măștilor, distanțarea socială, precum și limitarea contactului apropiat până la 10, 15 minute sunt esențiale. În momentul în care se stă mai mult, există un risc major de infectare”, a mai spus managerul Spitalului Municipal.

O problemă întâmpinată este legată de prețul acestor măști care a explodat după primele cazuri de coronavirus din țara noastră. În anumite farmacii, o mască de unică folosință costă chiar și patru lei, iar cele din material, între 10 și 12 lei. Purtarea măștilor din material este discutabilă, a spus Alexandru Rafila, președintele Societății Române de Microbiologie, care a și atras atenția că eșarfele ne protejează mai puțin. „Există și măști, nu neaparat sanitare, măști textile, care se pot refolosi, dar ele trebuie să poată fi spălate zilnic, călcate și dezinfectate”, a declarat Rafila în aprilie, conform www.mediafax.ro. O variantă pentru persoanele care au o activitate intensă este achiziționarea mai multor astfel de măști reutilizabile. Cert este că masca trebuie pusă pe față cu mâinile igienizate.

De asemenea, Societatea Studențească de Chirurgie din România a publicat, la începutul pandemiei, un clip video în care este explicat cum se poate purta o mască astfel încât să fie eficientă.

YouTube video

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/