Efectele adverse ale imunizării împotriva noului coronavirus nu au nicio legătură cu sosirea prea repede a vaccinului, ci cu modul în care acesta este administrat – atrage atenția un medic de familie din zona Clisurii Dunării, acesta fiind absolut oripilat de faptul că nimeni din lumea medicală nu a observat acest lucru, vaccinul în sine fiind extrem de necesar și eficient.
„Mă uit, cu stupoare, la televizor și observ că ăștia nici injecții nu știu să facă! De aceea există reacții adverse. Asistenții nu sunt instruiți suficient. Ei freacă în locul de injecție, ceea ce este interzis. Acest lucru se poate observa, la televizor, atât în România, cât și în străinătate. În loc să facă hemostază prin compresiune (prin apăsare), ei freacă. Adică, noi oprim sângele care curge în țesuturi… Ceea ce se pune în cârca vaccinului este, de fapt, proasta pregătire a asistenților. Pui tamponul cu dezinfectant pe locul acela, dar nu se freacă. E o tâmpenie acest lucru! Se ține apăsat trei minute, cât e timpul de coagulare a sângelui. Omul poate să aibă mici tulburări de coagulare. Altfel, ne pomenim că pleacă omul de la măcelărie, nu de la o acțiune de imunizare. Deci, repet, se ține apăsat trei minute, se ridică vata, se inspectează locul și ai un semn roșu, ceea ce înseamnă că a fost sânge. Dacă sunt două semne de sânge, înseamnă că mai trebuie ținut. La nivel mondial, se arată, la TV, că asistentul nu face ce trebuie. Așa-zisele efecte adverse reprezintă, de fapt, tehnica deficitară a asistentului care administrează vaccinul.”, a explicat, pentru expressdebanat.ro, dr. Lucian Drebot, medic de familie în comuna Pojejena.
Specialistul în medicina de familie subliniază importanța imunizării și transmite că munca oamenilor de știință, cei care au depus eforturi colosale pentru ca populația să poată ține piept acestui virus, nu trebuie să fie în zadar:
„Sunt oameni de știință care au făcut acest vaccin, un vaccin foarte bun. Eu m-am vaccinat, la fel și asistenta mea. Din păcate, ne lovim de o asemenea prostie pe care, culmea, nimeni nu o observă. Sunt pro vaccinare 100%. Mama mea, spre exemplu, are 84 de ani. Este operată la inimă și abia aștept să se vaccineze. Sfătuiesc pe toată lumea care intră în acest program să nu spună «Nu» imunizării”.