„M-au bătut atât de tare, încât nu am putut să mă mai ridic!”

Membrii grupului infracţional specializat în acte de violenţă şi şantaj au instaurat teamă în rândul victimelor. Chiar şi aşa, împotriva lor există mai multe mărturii care-i incriminează.

În Reşiţa era de notorietate faptul că s-a constituit o grupare de tip mafiot care şantaja oameni de afaceri din oraş prin acte de mare violenţă. Liderul acesteia, Dan Mândriloiu, a instituit reguli stricte de conspirativitate, astfel că poliţiştilor şi procurorilor de la Crimă Organizată nu le-a fost deloc uşor să-i încătuşeze. „Mândriloiu, secondat îndeaproape de Bogdan Bujor, i-au racolat în grupul lor pe numiţii Alin Hoţa, Randi Tokar, Ciprian Rîpanu şi Sorin Şonea. (…) Întrucât Mândriloiu nu a avut contact direct cu victimele grupului constituit şi condus de el, s-a reuşit în luna mai 2012 reţinerea şi trimiterea în judecată doar pentru o parte din membrii grupului, respectiv Bujor, Tokar, Rîpanu şi Şonea”, se reţine în rechizitoriu.

publicitate online in ziar Express de Banat

Declaraţiile de la dosarul cauzei vin să confirme că Mândriloiu era „creierul” grupării mafiote. „Cunosc faptul că după ce a ieşit din puşcărie şi până în prezent a reuşit să atragă de partea sa mai mulţi tineri care aveau o situaţie familială şi financiară precară şi a profitat de acest fapt, precum şi de faptul că, dacă vor asculta de «ordinele» lui, vor avea bani şi vor fi văzuţi bine în rândul persoanelor din lumea interlopă. Mândriloiu nu participa niciodată la astfel de activităţi, acţiona în aşa fel, încât, cu ocazia cercetărilor ce se efectuau, să nu ajungă la indicii din care să rezulte că el ar fi fost iniţiatorul”, a declarat unul dintre martori.

gif card de energie dacus 1000x100

Există la dosar şi declaraţia unui martor care povesteşte despre metodele de intimidare folosite de gruparea lui Mândriloiu. „La începutul lunii martie 2011, numitrul Aron Ungureanu a venit şi m-a luat cu maşina de acasă, spunându-mi că mergem până într-un loc să vorbim şi să-mi închid telefonul. M-a dus la Motelul Castillo, situat la ieşirea din Reşiţa către Caransebeş, iar după ce a oprit maşina, din motel a ieşit numitul Mîndriloiu. Aron Ungureanu i-a spus «l-am adus», iar Mândriloiu a spus «duceţi-l în spate». Imediat din motel au ieşit şi numiţii Bogdan Bujor, Alin Hoţa şi Ionuţ Boşneag, zis Măcelaru. Am fost luat de către aceştia şi dus în spatele motelului şi au început să mă bată cu toţii cu o bâtă de baseball, cu pumnii şi picioarele. M-au bătut atât de tare, încât nu am mai putut să mă ridic de jos, spunându-mi că «aşa păţesc cei care nu ascultă de ei» şi să nu mă duc la poliţie să spun ce am păţit”, a relatat un alt martor.

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/