Mărțișoare cu iz de primăvară, la Caransebeș

Se apropie perioada mărţişorului, micul obiect-bijuterie prins într-un şnur alb-roşu, simbol al reînnoirii timpului şi al renaşterii naturii, odată cu venirea primăverii, dar şi al speranţei, ce va fi dăruit celor dragi pentru a le aduce noroc şi belşug.

Muzeul Județean de Etnografie și al Regimentului de Graniță Caransebeș continuă tradiția târgului de mărțișor pentru ca  gugulanii să aibă posibilitatea de a le oferi persoanelor dragi un cadou deosebit lucrat manual de artizani veniți din întreaga țară. În 26 februarie, cea de-a VI-a ediţie a Târgului mărțișorului își va deschide porțile în incinta muzeului caransebeșean.

În cadrul acestei acțiuni accentul cade pe obiectul handmade și pe inovație, încurajând creativitatea în sfera artistică și meșteșugul capabil să fie reînnoit cu noi particularități care să comunice prin expresivitate, imaginație, simț al umorului semnificațiile mai vechi sau mai noi ale mărțișorului. Vor fi expuse spre vânzare mărţişoare tradiţionale, gablonţuri, cadouri deosebite, felicitări şi aranjamente florale”, ne-a precizat directorul muzeului, Adrian Ardeț.

Manifestarea, dedicată publicului larg, va avea loc în incinta muzeului din Caransebeș, între orele 10:00 – 18:00, până în 1 martie, și se derulează cu sprijinul Consiliului Judeţean Caraş-Severin.

citește și:

Cum își atrag simpatizanți fetele din Banat? Mărțișoare inspirate din mitologie, expuse într-un târg!

foto: www.travelmix.ro

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/