Marș funebru în Valea Domanului! Primarul Popa recunoaște amatorismul pe bani publici și anunță demiteri!

Rezultatele slabe ale juniorilor de la CSM Școlar le-ar putea fi fatale mai multor antrenori. Cel puțin așa promite primarul Popa!

Reșița i-a dat papucii lui Rufă, omul care a repus municipiul de pe Bârzava pe harta Ligii a II-a de fotbal după ce s-a zbătut ani la rând în anonimat. Rufă va pleca din Valea Domanului pentru că n-a înțeles să folosească practicile care au adus cătușe în primăriile din Ploiești sau Baia Mare, spre exemplu, și pentru că, în ceasul al doisprezecelea, în locul unei analize corecte se merge pe mâna unora care iubesc viața de peluză, cu coregrafiile, torțele, bețiile și scandalurile ei, dar care înțeleg mai puțin spre deloc ceea ce înseamnă fotbalul în ziua de azi. Rufă va pleca de la Reșița nu pentru că nu ar fi avut rezultate și o va face doar după ce municipalitatea își va respecta obligațiile financiare contractuale. Dar asta e o altă poveste.

Florea, umilit de Facebook

În locul Metalului, pe care Stepanescu l-a executat în complicitate cu amatorii din Valea Domanului și cu cei care își spun “suporteri”, a fost inventată echipa de liga a patra CSM Școlar. Un proiect care nu s-a bazat niciodată pe ceva solid, pe o strategie corectă și realistă, ci doar pe ambiții prostești! Cu cheltuieli astronomice de la bugetul orașului și cu driblinguri făcute la tragerea la sorți pentru meciul de baraj a reușit să promoveze în Liga a III-a. Lucrurile ar putea fi reevaluate acum, multe dintre ele s-ar putea corecta și Școlarul să devină echipa-fanion, însă circul pe care reșițenii și întreaga țară l-au văzut în ultima vreme la Metalul se repetă la CSM Școlar. Și tocmai pentru că, în mare parte, e vorba despre aceiași oportuniști, despre aceiași amatori și oameni care s-au dezbrăcat de caracter. Fostul președinte Florea, care și-a prezentat demisia de onoare după ce s-a schimbat primarul, a ajuns cârpa de șters pe jos a șefului galeriei. Pe Facebook! Gloria fotbalului reșițean, care s-a trezit în decembrie anul trecut cu vreo șapte miliarde de lei în conturi, bani bine puși deoparte, spun gurile rele, ce urmau să fie sifonați, e acuzată că joacă murdar, acum, după ce a ieșit din arenă. “Eu nu am stat capră la primari, nu am făcut sluj la niciun președinte în 25 de ani  și acum sunt sunat și întrebat de ce nu fac scandal”, a scris șeful galeriei pe rețeaua de socializare. Ce importanță are ce spune șeful unei galerii de 15-20 de oameni?! Una foarte mare. Și pentru Stepanescu, și pentru Popa! “Unicul lider” e astăzi un fel de sfătuitor fără de care fotbalul la Reșița nu ar mai exista, dar pentru că s-a ajuns în această situație penibilă nu e vina lui. Ci a celor care s-au folosit de el și oamenii lui în campanile electorale. Și nu numai.

Garanții pentru galerie! De la primărie!

Primarul Popa a intervenit și el în dialogul de pe Facebook și a recunoscut ceea ce Express de Banat semnalează de atâta vreme. Și anume, amatorismul de la CSM Școlar plătit dintr-o mulțime de bani publici. “La Resita se pregătesc peste 100 de copii la centrul de juniori… Din păcate, rezultatele nu sunt cele mai bune. Cei doisprezece (12) antrenori nu se pot lăuda cu performanțe ieșite din comun, deși li s-au oferit cele mai bune condiții de pregătire și antrenament…”, a comentat primarul Reșiței. Mai mult decât atât, Nelu Popa i-a făcut și o promisiune liderului galeriei după ce acesta s-a dat la antrenorii centrului de juniori, cărora le cântă imnul cluburilor mari din țară atunci când le sună telefonul. “Gusca Silviu Marcel, păi cred că la unii le va cânta marș funebru…”, a mai comentat edilul-șef.

Ridicolul rămâne, practic, la el acasă în Valea Domanului. Și, foarte important, pe mult mai mulți bani scoși din buzunarele reșițenilor. Pe cel puțin 20 de miliarde! Pe lângă promisiunea lui Nelu Popa, mai există una, cea a lui Viorel Lolea, care va prelua începând de luni șefia la CSM Școlar. Acesta e pregătit să instaureze ordinea și disciplina, să pună lucrurile în ordine, să reașeze clubul, de data asta pe o bază solidă, numai că deja în jurul lui e plin de oportuniști care să le ia locul actualilor. Așa nu se va schimba mare lucru și adevărații iubitori ai fotbalului din Valea Domanului vor continua să trăiască doar din dezamăgiri și iluzii de scurtă durată. Totul pare să depindă acum de Lolea. De cum se va putea dezlipi acesta din marcajul oportuniștilor!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/