Marocico s-a grăbit să confirme

HC Caraş-Severin a jucat în această dimineaţă cu HCM Făgăraş, iar de la ora 19, în cel de-al doilea meci al patrulaterului din Sala Polivalentă, dotat cu Cupa Caraşului, întâlneşte U Cluj.

Aihan Omer a avut la dispoziţie aproape întreg lotul de jucători la primul amical al verii. Au absentat doar Pârâianu, care nu este încă apt după operaţia suferită la umăr, şi Cuciula, care mai stă pe bancă o scurtă perioadă, tot din cauza unor probleme medicale. HC Caraş-Severin nu a întâmpinat niciun fel de probleme cu HCM Făgăraş şi s-a impus cu 45-25. De remarcat ar fi evoluţia între buturi a veteranului Ionescu şi a lui Marocico, acesta din urmă fiind unul dintre cele trei transferuri ale clubului reşiţean. În nota cu care obişnuise la Reşiţa s-a mişcat şi Irimescu.
Mâine, în cel mai aşteptat test al acestui turneu amical, HC Caraş-Severin întâlneşte, de la ora 12, Pandurii Târgu Jiu.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/