Marius Isac: „Graba înființării CSM Caransebeș nu are logică!”

Viceprimarul Caransebeșului are suspiciuni legate de înființarea Clubului Sportiv Municipal! A identificat interese personale și anomalii legislative!

Liberalul a ținut să explice că el și colegii săi din Consiliul Local Caransebeș nu sunt sunt împotriva înființării Clubului Sportiv Municipal, chiar dacă în plen nu au susținut acest proiect. Pur și simplu nu ar fi fost momentul oportun. În plus, există multe lucruri ce necesită a fi clarificate. Iar asta nu se putea face în condițiile în care proiectul respectiv a fost introdus peste ordinea de zi. „Conform legii, toate hotărârile de consiliu trebuie supuse unei dezbateri publice, iar conform bunului simț, măcar discutate și hotărâte împreună, nu aduse în ultima clipă la cunoștința consilierilor, exact în ziua ședinței de Consiliu Local. Graba înființării CSM Caransebeș nu are logică, deoarece toate ramurile de sport care se doresc a fi incluse în acest club sunt în proces de finanțare pe L350 pentru anul 2019”, a explicat viceprimarul Caransebeșului.

Mai sunt însă și alte motive pentru care aleșii PNL au amânat deocamdată înființarea CSM Caransebeș. Isac vorbește, de exemplu, despre anomalii legislative. „De exemplu, la cap 4, art. 14 este stipulat că activitatea CSM-lui «va fi condusă de un șef serviciu numit», adică postul nu va fi scos la concurs, iar la art. 16, pct. 1 scrie că «organizarea și funcționarea Consiliului Director va fi stabilită prin Decizia scrisă a Șefului Serviciului» (?!!), iar în organigramă apare Consiliu de Administrație și nicidecum Consiliu Director. În concluzie, acest proiect de hotărâre trebuie analizat foarte bine și decizia să fie apolitică și comună, fără un interes personal, ci doar pentru interesul public. Pentru că în Organigramă apar un post de consilier juridic și două posturi cu norme întregi la Compartimentul administrativ-financiar, în situația în care fondul de salarii și așa are o pondere mare în Primăria Caransebeș, aici noi dorim să propunem și susținem angajări numai cu norme reduse, măcar în primul an de funcționare”, a argumentat Isac.

Stiri Timisoara si Resita publicitate online dacus 05 iulie 2024 Stiri Timisoara Publicitate online Brantner 1000x100px

Legat de noul post ce se dorește a fi înființat la Bibliotecă, vicele susține că, din moment ce acum sunt două angajate, dar una va ieși în pensie, iar cealaltă va pleca în concediu de maternitate ar fi un nonsens să se mai înființeze un al treilea post vacant.

stiri Timisoara publicitate si promovare online banner maxagro Stiri Timisoara si Resita STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/