Marius Isac: „Este o strategie care nu are deloc legătură cu democrația și cu administrația publică locală!”

Primăria Municipiului Caransebeș a primit răspuns de la Prefectura Caraș-Severin la plângerea primarului Felix Borcean, după ce liberalii au decis în ședință de Consiliu Local, cu majoritate, să abroge o hotărâre cu privire la înființarea Corpului de Control al primarului.

Instituția prefectului spune că, având în vedere că în organigramă și în statul de funcții aprobate nu se regăsesc solicitările primarului, nu puteau fi puse în practică. „Hotărârea de abrogare cu majoritate liberală vine după ce prima hotărâre (cea prin care, la propunerea primarului Felix Borcean, se înființa Corpul de Control al Primarului) nu a produs efecte juridice. Având în vedere că în Organigrama și Statul de Funcții ale Primăriei nu se regăsesc aceste funcții nu puteau fi demarate măsuri de selecție a personalului pentru încadrarea pe funcțiile aprobate prin actul normativ. Mai mult, potrivit Legii Administrației Publice Locale, emiterea actelor administrative aparține exclusiv autorităților deliberative, respectiv executive și nu pot face obiectul controlului altor autorități.”, se arată în răspunsul Prefecturii Caraș-Severin către Primăria Caransebeș.

După primirea răspunsului de la Prefectură, viceprimarul Marius Isac a ținut să sublinieze faptul că s-a demonstrat că au avut dreptate consilierii PNL în războiul lor cu primarul Borcean. Încă al lor coleg de partid! „Personal nu cred că ar trebui să fie o stare de asediu continuă în Consiliul Local Caransebeș, situație generată de primarul Felix Borcean și de consilierii PSD în ultima vreme. Nu cred că ar trebui să se aștepte cu nerăbdare absența unor consilieri locali liberali de la ședință pentru a profita și a introduce noi proiecte de hotărâri pe ordinea de zi. Este o strategie care nu are deloc legătură cu democrația și cu administrația publică locală!”, a menționat viceprimarul Marius Isac.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Acesta garantează totodată că liberalii sunt deschiși la discuții transparente pentru propunerea și promovarea proiectelor de hotărâre în Consiliul Local.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/