România are un potențial agricol imens, iar actualul Guvern trebuie să ia toate măsurile necesare astfel încât să susțină cât mai mult producătorii locali, este de părere deputatul social-democrat, Marius Damian.
Fermierii români au nevoie de sprijin în diverse domenii, atât în producția de fructe, legume cât și în ceea ce privește creșterea animalelor. „Statul român trebuie să aibă politici clare care să îi atragă pe tineri în aceste domenii, deoarece fără susținerea necesară, în condițiile economice actuale, anul acesta munca lor poate fi în zadar și ar putea rămâne doar cu cheltuieli și fără niciun profit.”, spune deputatul Marius Damian.
Parlamentarul încurajează consumul de produse românești. „Am fost crescut cu produse românești și în familia mea și astăzi continuăm să cumpărăm cu prioritate alimente de la producătorii români. Acestea sunt mai sănătoase decât ce găsim din alte țări în supermarketuri, dar pe lângă faptul că avem grijă de sănătatea noastră, dăm o șansă și agricultorilor români și micilor afaceri, care fără susținerea noastră nu au cum să reziste pe piață.”
Din păcate, suntem țara care trăiește tot mai mult din importuri. Lunar România importă peste 90.000 de tone de fructe și legume, iar producătorii români de cele mai multe ori rămân cu marfa care se strică și sunt nevoiți să o arunce. Acest lucru se întâmplă chiar și în plin sezon, atunci când ar trebui să importăm tot mai puțin și să susținem producătorii români, dar în același timp și economia românească.
„Am încredere că domnul ministru Chesnoiu, aflat la conducerea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, va continua politica PSD care întotdeauna a fost axată pe sprijinirea agriculturii românești. Deja au fost aprobate bugetele pentru programele de susținere financiară pentru crescătorii de animale pentru anul 2022, iar acum se află în dezbatere publică, pe site-ul Ministerului Agriculturii, proiectul de Hotărâre pentru aprobarea plafoanelor alocate ajutoarelor naționale tranzitorii în sectoarele vegetal şi zootehnic.” De asemenea, în perioada 15 – 28 februarie, se pot depune la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) cererile de plată pentru Măsura 14 „Bunăstarea animalelor”, ce conține două pachete: plăți în favoarea bunăstării porcinelor și plăți în favoarea bunăstării păsărilor din cadrul PNDR 2014 – 2020.
„Îi încurajez pe toți potențialii beneficiari ai acestor programe să le acceseze și, în final, îndemn toți românii să le calce pragul producătorilor locali, care depun multă trudă pentru a aduce pe mesele noastre adevăratul gust al fructelor, legumelor și nu numai!”, este mesajul deputatului Marius Damian.