Marius Cocioran, marele absent al Campionatului Național de marș de la Reșița

Pentru al zecelea an consecutiv, Reșița va organiza Campionatul Național de marș pe șosea, la seniori, tineret, juniori I, II, III și copii I. De la întrecerea programată duminică, 28 martie, va lipsi multiplul campion național, reșițeanul Marius Iulian Cocioran.

Absența sa este motivată de directorul Clubului Sportiv Universitatea Reșița, Octavian Măzăran: „Sportivul nostru numărul 1, Marius Cocioran, nu va participa la acest Campionat Național. Din păcate pentru el, are ceva probleme medicale, dar care nu sunt așa grave. Ne continuăm însă pregătirea pentru Cupa Europei, din 17 mai, de la Murcia, din Spania. Marius s-a întors dintr-un stagiu de pregătire din Portugalia, pentru un control medical și urmează să plece înapoi peste o săptămână. Noi avem un program de pregătire bine stabilit pentru Marius Cocioran în proba de 50 km marș, acesta este un alt motiv, pe lângă cel de ordin medical, pentru care sportivul nostru nu participă la Campionatul Național de 20 km marș, de la Reșița. Este total diferită o cursă de 50 km față de una de 20 km. Dar sperăm că ne vom atinge obiectivul, calificarea la Jocurile Olimpice de la Rio, în urma participării la Cupa Europei, de pe 17 mai.“

Pentru întrecerea de la sfârșitul săptămânii, gazdele propun o echipă de seniori, formată din Doru Ursu, Narcis Mihăilă și Alin Știrbu, aceștia punctând și la individual. La tineret va fi prezent Robert Lațcu, iar la juniori Remus Rădoi, Ionuț Cireșan, Nicholas Gherghinescu, Samuel Poliță și Alexandru Moțățăianu. La junioare, în competiție vor fi prezente Lăcrămioara Căruceriu și Denisa Zota. Obiectivul atleților reșițeni este obținerea a trei medalii la Campionatul Național de marș, organizat duminică, 28 martie, pe traseul amenajat pe Bulevardul Alexandru Ioan Cuza (la intersecția cu Strada Gratz) până în Piața Traian Vuia (în fața Universității „Eftimie Murgu“, acolo unde va avea loc și premierea). Primul start va fi dat la ora 9.30, în proba de 10 km a juniorilor I. Circulația autovehiculelor va fi oprită pe Bulevardul Alexandru Ioan Cuza între orele 8-14, fiind deviată prin cartierul Moroasa.

Cei mai buni să câștige“, a spus prorectorul pentru relația cu studenții și parteneriate din cadrul Universității „Eftimie Murgu“, prof. univ. dr. Gheorghe Popovici.

Concursul este organizat de Asociația Județeană de Atletism Caraș-Severin împreună cu Federația Română de Atletism, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Caraș-Severin, Clubul Sportiv Universitatea Reșița, Clubul Sportiv Municipal Reşiţa, Universitatea „Eftimie Murgu” din Reșița și Liceul Teoretic „Traian Vuia“ Reșița, cu sprijinul Primăriei Reșița.

Câștigătorii fiecărei probe vor fi premiați și cu Cupa Măzăran, aflată la prima ediție.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/