Haosul şi scandalurile de la Metalul s-ar putea termina într-un fel sau altul luni după-amiază, când Cătălin Rufă se va afla la Reşiţa pentru întâlnirea cu primarul Mihai Stepanescu şi oamenii din preajma sa alături de care conduce oraşul.
Rosso-nerii au terminat cu fruntea sus un sezon în care problemele de la club au fost mai mult decât jenante. Mihai Stepanescu şi Cătălin Rufă nu-şi mai vorbesc decât prin hârtii, de luni bune, consilierii locali nu îndrăznesc să scoată o vorbă, jucătorii au început să plece pentru că municipalitatea a oprit finanţarea, cel puţin pentru o vreme, iar clubul se vede pus în situaţia de a se desfiinţa după numai doi ani de activitate. De fapt, Reşiţa ar rămâne fără echipă, Rufă având dreptul, prin contract, să plece cu ea unde doreşte. Indignat de manevrele pe care le-au făcut unii şi alţii în Valea Domanului, patronul rosso-nerilor nu a mai călcat de ceva vreme prin Reşiţa. Va veni însă luni, pentru o întâlnire decisivă cu Stepanescu. Atunci ar trebui să se lămurească dacă Metalul mai rămâne sau nu la Reşiţa.
„Vin luni la Reşiţa pentru a mă vedea cu domnul primar. Eu sunt hotărât să terminăm cu toate neînţelegerile. Eu îmi doresc să colaborăm în continuare, în condiţiile stabilite la venirea mea în Valea Domanului. Acum să vedem ce-şi doresc şi dânşii. Am amânat reunirea lotului pentru marţi, la ora 18.00, ca să vedem concluziile întâlnirii cu domnul primar”, a explicat Rufă.
A lăsat la preţ!
Acesta admite faptul că e posibil ca el să plece din Valea Domanului şi fără echipă, răspunzând astfel la una dintre solicitările municipalităţii. „Mi s-a cerut un preţ, le-am transmis unul chiar mai mic decât am spus iniţial. E vorba de 600.000 de euro, plătibili în două tranşe! Dar eu nu cred într-o astfel de variantă, sincer!”, a mai spus Cătălin Rufă.
Jucătorii vor la Reşiţa!
Incertitudinea de la Reşiţa a determinat mai mulţi jucători să plece, dar asta nu ar fi o problemă în opinia patronului. Mai mult, acesta a bătut deja palma cu omul care va sta pe banca tehnică. „Suntem în discuţii cu o sumedenie de jucători, dar nu ştiu ce să le spun. Am discutat cu jucători foarte buni. Mai avem şapte jucători sub contract: Aniţoiu, Manole, Feher, Claudiu Ionescu, Robert Cristian, Popescu şi Enescu, dar şi Szabo, Ciucă şi alţi câţiva ar vrea să continue la Reşiţa. E posibil să rămână şi Zimmermann, care nu ştie deocamdată ce să facă. Ca antrenor, Marian Pană e deja pregătit să vină la Reşiţa. E un an mult mai accesibil având în vedere adversarii, e păcat să dăm cu piciorul acum unui proiect care a început atât de frumos şi care are viitor, în ciuda neînţelegerilor care au apărut la un moment dat”, a dezvăluit Rufă.
Bradul de Crăciun nu lipsește din casele românilor, dar el poate reprezenta și un pericol. Pompierii de la ISU Timiș vin cu recomandări despre cum trebuie el poziționat și...
Primăria Timișoara nu mai cumpără clădirea istorică din Iosefin
Telefonul Copilului a sunat de peste 800 de ori, anul acesta, în Caraș-Severin!
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2024 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281
Conform articolului 15.3 din contractul de asociere Rufă-Stepanescu; “Activitatea CS Metalul Reşiţa se va desfăşura numai în localitatea Reşiţa iar echipa nu va putea fi transferată în altă localitate decât cu acordul părţilor contractante.” Dacă Stepanescu ACCEPTĂ mutarea el este…
Cumparati actiunile si terminati odata acest joc de-a soarecele si pisica.Lucrul amestecat cam, miroase totdeauna a c—t.facem echipa Banateana suta la suta si aratati ca Banatenii sunt FRUNCEA.Nu suntem noi in stare sa construim ceva de durata? CE ZICETI DOMNILOR CONSILIERI ALESI? SUNTETI IN MASURA SA FACETI CEVA VIABIL CU CARE SA NE MANDRIM CURAND?
canii latra >ursul mere! nu sint ei intersati de echipa in orasul Resita.
daca va fi sa preia echipa primaria,efortul financiar al acestei nu va fi f. mare in situatia cand se va forma o singura serie de liga 2 si vor veni ceva bani si de la televiziunile ce vor transmite meciurile.exista si posibilitatea ca ceva sponsori sa vina alaturi de echipa primariei daca intradevar se va aproba legea sponsorizarii .
mai rufa nu ziceai ca poti muta echipa in 10 orase ? dupa episoadele valcea si resita cine sa mai aibe incredere in tine ? vrei 600 000 euro pentru 51 % din actiuni ? esti nebun omule ?
Jucatorii vor la Resita ? pai hotu de Enescu, sa aduca mingile furate inapoi si ceilalti hoti sa aduca echipamentele furate. Cat il priveste pe Rufa as avea doar o intrebare. Cataline, nu intelegi ca nu-am saturat de tine si nu te mai vrem ?
nici jumatate din suma amintita nu este meritata de Rufa. Vrem echipa dar sa idi pkateasca mercenarul dstoriile din resita.