Mărginimea Timișoarei, însetată de cultură: „Veselia asta din centru nu o regăsești în periferie”

rod festival 2

Timișorenii care locuiesc în cartierele mărginașe ale orașului Capitală Europeană a Culturii vor fi invitați, în acest an, să ia parte efectiv la proiectul Rod Festival. Organizatorii le pregătesc și alte surprize.  

Deja tradiționalul festival ROD, derulat de Asociația DocuMentor în Timișoara și împrejurimi, se traduce prin proiecții de film, spectacole de teatru, fotografie sau intervenții culturale, în spații neconvenționale, în aer liber și se adresează comunităților, oamenilor, grupurilor izolate sau vulnerabile care, de regulă, nu „consumă” cultură.  Intenția organizatorilor a fost de fiecare dată să reducă dezechilibrul dintre centru și periferie, în general.

„În Timișoara am început din cartiere mărginașe, avem două zone predilecte: cartierul Blașcovici și zona Polonă. Nu avem resurse pentru toate periferiile și capacitatea de producție. După care ne-am dus în instituții prin județ, în centre pentru persoane cu dizabilități, în penitenciar. Am fost și la Sânnicolau Mare, Dudeștii Vechi, Jimbolia. Mergem în zonele unde nu există infrastructură culturală și unde oferta culturală e mai scăzută.”, a explicat regizorul Florin Iepan.

rod festival

Potrivit lui, lumea de la periferie este complet diferită de cea care are acces la evenimentele culturale organizate, de regulă, în centrul orașului: „Veselia asta din centru, optimismul ăsta de aici nu-l regăsești în periferie. Lucrurile sunt destul de dramatice acolo. Dar noi ne propunem anul acesta să-i lăsăm să se exprime: ce nevoi au, cum, ce se întâmplă. Tot proiectul Capitalei Culturale Europene e focusat pe arte vizuale. Adică expoziții. Adică o zonă de nișă. Deși banii sunt foarte mulți, ei au fost distribuiți celor care au avut o influență mai mare. E ca un scenariu de film.”

În 2023, ROD va ajunge și în comunitățile de muncitori români și străini din Europa Occidentală.

„Expoziții fotografice vom face și în nordul Europei, Danemarca, Franța, Norvegia – le vom face cu fotograful Cosmin Bumbuț, e un soi de dubiță cu care se deplasează și va fotografia comunitățile românești care trăiesc în zonele respective. E parte din ROD-ul din acest. Fotografii cu cei de acolo, cu personaje din comunitățile românești care trăiesc în zona respectivă.”, a declarat Călin Meda, director artistic DocuMentor.

rod festival 1

„Sunt foarte mulți români care lucrează în marile orașe din Europa Occidentală. Ar fi foarte interesant să expunem poze cu ei, inspirate din viața lor, chiar acolo unde lucrează ei.”, a adăugat Florin Iepan.

Surpriza anului: serialul „Tur ghidat” – marca DocuMentor pentru ROD

Pentru anul Capitalei, ROD Festival mai vine cu o noutate. O serie de filme scurte, inspirate din celebrele „Minunatele povestiri ale navetistului banățean”. Deja sunt disponibile șase episoade

„Seria vine undeva din proiectul Navetistul bănățean, pe care l-am făcut împreună cu Flavius Băican. E aceeași manieră, cu un subiect dedicat Capitalei Culturale, însă de data asta avem un personaj. Navetistul nu avea personaj, era cumva în spatele camerei. Acum îl avem pe Ionuț Pârvulescu, actor independent, care face și pe bucătarul, și pe instalatorul, face de toate. Asta e viața în care trăiesc oamenii creativi din România. Ionuț e personaj, se numește Tur ghidat seria asta. Iar turul e ghidat de Ionuț. Nu e la televiziune, e pe Facebook, e pe YouTube, pe canalul Rod., a explicat Călin Meda.

Primul episod din seria „Tur ghidat” este intitulat „Inițierea” și poate fi urmărit aici:

YouTube video

Caravana digitală ROD, compusă din producții media de facturi diferite: video-reportaje, scurt metraj de ficțiune, spot, podcast, clip publicitar, animație, making-of, teaser sau trailer, este o componentă importantă a ofertei culturale ROD Festival, un concept gândit pentru social media și platforme online și care urmărește fidelizarea unui public care va călători în spațiul virtual înaintea, în timpul și după ce caravana culturală a avut loc.

Foto: Facebook/RodFestival

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/