FOTO. Marele Premiu al Festivalului-concurs „Gelu Stan” ajunge în Năsăud

po 1000x100px (3) untitled design set 970x90 px

Marele Premiu al ediției 2020 a Festivalului-concurs „Gelu Stan” ajunge în Năsăud, la tânăra interpretă Larisa Bozbici, care a fost aleasă în unanimitate de juriul concursului. 17 tineri din toate zonele României au concurat pentru marele premiu la Timișoara.

Marii câștigători

17 tineri și-au întrecut vocile pe scena festivalului, interpretând o melodie doar cu vocea și una acompaniați de orchestră. Juriul a decis la final următorii câștigători: Ingrid Boengiu, din Gorj, a obținut premiul I. Ioana Delia Magherușan, care a reprezentat zona Someșului, și-a adjudecat premiul al II-lea, iar Bianca Botișan, din Maramureșul Istoric, a câștigat premiul al III-lea. Cele 3 mențiuni au ajuns la Diana Topan, din Maramureșul Istoric, la Damian Spinei, din Basarabia, respectiv la Dorin Adrian Rus, din Valea Țibleșului. Premiul Tinereții i-a fost decernat de familia maestrului Gelu Stan Robertei Buzurin, din Romanați, Olt, în timp ce Premiul Radio Timișoara a ajuns la Vlad Văcaru, reprezentant al Banatului. Juriul a fost alcătuit din nume sonore ale folclorului românesc: Elise Stan, președintele juriului și folclorist, profesor Veronica Demenescu, Andreea Voica, Liliana Laichici, manager al Centrului de Cultură și Artă, Liviu Buțiu, instrumentist profesionist, artistul Petrică Mâțu Stoian și Daniela Băcilă, doctor în folclor și realizator.

CITEȘTE ȘI: 17 tineri soliști de muzică populară vor fi jurizați de personalități ale folclorului românesc la festivalul-concurs organizat în memoria lui Gelu Stan

Spectacolul s-a desfășurat cu un număr limitat de spectatori prezenți în Grădina de Vară a Filarmonicii Banatul din Timișoara, situație determinată de măsurile de prevenție sanitară impuse de autorități. Cu toate acestea, locurile disponibile au fost ocupate în întregime de publicul iubitor de folclor. La finalul festivalului, scena a aparținut recitalurilor susținute de cunoscuți soliști vocali din țară, precum: Petrică Mâțu Stoian, Mihaela Petrovici, Antonela Ferche Buțiu, Dumitru Teleagă, Stana Stepanescu, dar și Silvia Timiș, câștigătoarea ediției anterioare a Festivalului.

1000x100 casinoherculane by sungarden gif card de energie dacus 1000x100

„Este un omagiu pe care, din tot sufletul, îl aducem maestrului Gelu Stan, omul, profesionistul, dascălul de la care cu toții am învățat atât de mult. Este de asemenea o mândrie că putem duce mai departe moștenirea folclorică tradițională lăsată nouă de Gelu Stan, după decenii întregi de muncă și cercetare muzicologică”, a declarat Liliana Laichici, managerul Centrului de Cultură și Artă al Consiliului Județean Timiș, organizator al evenimentului.

Concurenții și interpreții invitați la festival au fost acompaniați pe scenă de Orchestra Ansamblului Profesionist Banatul, dirijată de Sebastian Roșca. Evenimentul artistic a fost susținut financiar de Consiliul Județean Timiș și a fost transmis în direct pe pagina de Facebook Asociația Culturală ProDatina, cât și pe Radio Timișoara.


versay aprilie 980x120 px banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/