Marea realizare a președintelui Dunca: rezilierea contractelor pentru modernizarea spitalelor!

dunca romeo
gif card de energie dacus 1000x100 alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Romeo Dunca și-a prezentat bilanțul primului an de mandat! Realizările sale sunt, de fapt, realizările administrației Hurduzeu!

Dacă nu ar fi atât de plin de el și nu i-ar desconsidera pe cei din jurul său, Romeo Dunca ar fi putut fi sfătuit să nu facă nicio conferință de presă în care să tragă linie după primul său an de mandat ca președinte al Consiliului Județean Caraș-Severin. Cum nu se consultă cu nimeni, a făcut-o. Astfel, la capitolul realizări, lucruri deja făcute, Romeo Dunca a prezentat proiectele începute și finanțate în mandatul lui Silviu Hurduzeu. Tot ce poartă semnătura actualului președinte CJ înseamnă speranțe!

A continuat implementarea proiectul de gestionare a deșeurilor, semnând niște acte, a continuat implementarea proiectului de extindere a Unității de Primiri Urgențe de la Spitalul Județean de Urgență Reșița și a continuat proiectul de modernizare a Drumului Județean 581 intersecția cu DJ 586, s-a lăudat Romeo Dunca. „Am început modernizarea la DJ 608. Finanțarea a fost obținută pe mandatul trecut. Am continuat implementarea proiectului de consolidare a capacității sistemului medical de urgență ca urmare a crizei Covid. S-au semnat cele șapte contracte pentru achiziția de echipamente.”, a mai punctat președintele. Nu toate proiectele pentru care s-a obținut finanțare în mandatul trecut au fost continuate însă de Romeo Dunca. „Eu o trec tot ca o realizare, rezilierea celor trei contracte pentru reabilitarea termică a celor trei staționare pentru că, astăzi, dacă ar fi fost începute lucrările, eu cred că nu puteam plăti facturile!”, a explicat șeful CJ.

Ce a făcut Romeo Dunca de când e președinte al Consiliului Județean Caraș-Severin dintre toate cele promise?! A pus bazele pentru noi investiții pe proiecte europene, i-a asigurat acesta pe cărășeni. A amintit în primul rând de acordul de principiu semnat pentru trenul cu hidrogen Reșița – Timișoara. „E cale lungă, dar am demarat și suntem pe drum!”, a adăugat el. A anunțat și montarea unui spital modular în curtea Județeanului din Reșița. „Am făcut un proiect frumos și, deși nu avem astăzi confirmarea că îl vom face, eu cred că nu ne va prinde sfârșitul lunii și am să pot să dau această veste!”, a mai spus Romeo Dunca. Modernizarea DJ 571 Moldova Nouă – Ciuchici e o altă realizare a președintelui. Bine, pe drumul respectiv nu s-a lucrat nimic, dar și speranțele dau bine într-un astfel de bilanț. „Am lucrat foarte mult, contractul de finanțare nu e semnat, avem promisiunea că până la sfârșitul lunii îl vom avea semnat.”, a explicat președintele CJ. Tot în bilanțul primului an de mandat Romeo Dunca a trecut și asocierea cu Primăria Reșița pentru construirea unui nou spital județean: „Suntem foarte avansați. Avem terenul și o parte din studii gata. Dorim să facem studiul de fezabilitate cu proiectul tehnic.” Cei 500 de km de trasee cicloturistice sunt și ei aduși în discuție, dar deocamdată sunt tot undeva desenați pe o hartă.

Ce a mai trecut Romeo Dunca în bilanțul de 1 an?! Că intenționează accesarea de fonduri europene pentru DJ 684 Rusca Montană – Voislova, pentru DJ 671, proiect depus în 2018, Gornea – Moldovița, pentru refacerea de rețele și echipamente la Staționarul 2. „Suntem în lucru cu sediul Consiliului Județean, Muzeul Banatului, muzeul din Caransebeș și două școli speciale!”, a mai anunțat Romeo Dunca. A nu se înțelege că s-au deschis șantiere, se lucrează la niște hârtii. Au fost trecute în revistă totuși și câteva chestiuni concrete. Legate în special de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului. Au fost tăiate niște posturi. Bine, cele mai multe dintre ele existau doar scriptic, nu erau ocupate. Dar tot a făcut ceva! La fel de concret e și că Romeo Dunca a depus la Compania Națională de Investiții o listă mare de proiecte, care însumează 22 de milioane de euro pentru drumuri județene și 88 de milioane pentru modernizare clădiri. Sanatoriul Marila e primul pe lista lui Dunca: „Deși spitalul e al Primăriei Oravița, intenția, dorința și demersurile au plecat de la Consiliul Județean!” Sala Polivalentă din Reșița, drumurile Ezeriș – Bocșa, Prislop – Semenic, Ramna – Valeapai și Teregova – Luncavița – Mehadica sunt și ele pe lista de intenții.

Tot la capitolul realizări Romeo Dunca a trecut și intențiile sale legate de „Anghel Saligny”: DJ 573 Vrani – Vărădia – Berliște – Nicolinț și drumurile Zăvoi – Poiana Mărului, Ciclova – Socolari, Fârliug –  Brebu, Dalboșeț – Cărbunari, Anina – Marila, Ezeriș – Bocșa. „Sperăm să avem norocul să facem patru, cred că la primele patru putem să sperăm!”, a afirmat președintele CJ. Dar și fostul spital din Bozovici e în intențiile administrației județene.

„Eu zic că am făcut cu bani puțini și cu efort mare și avem speranțe foarte mari. Eu sunt mulțumit și consider că schimbarea a fost făcută. Nu amintesc de ceea ce am găsit aici. Suma cerută pentru a o recupera e mai mare decât bugetul pe un an. Peste 10 milioane de lei ar trebui să vină înapoi la Consiliul Județean. Eu sunt mulțumit efectiv de rezultat, cetățenii nu au cum să fie mulțumiți pentru că așteptările sunt foarte mari. Mediul a devenit mai sănătos și mai tentant pentru cei care nu au fost ajutorați în trecut.”, a concluzionat Romeo Dunca.

publicitate Timisoara banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/