TIMIȘOARA. Acesta este tandemul câștigător la alegerile de anul viitor, a spus Alin Nica, președintele PNL Timiș, la prima ieșire publică alături de Nicolae Robu după desemnarea fostului primar drept candidat la Primăria Timișoara.
„Marea rațiune” primează, așa că Alin Nica își dă mâna cu Nicolae Robu pentru câștigarea alegerilor locale de anul viitor, atât la Primăria Timișoara, cât și la Consiliul Județean Timiș. Este explicația liderului PNL Timiș pentru „marea împăcare”.
„Va fi tandemul câștigător la alegerile de anul viitor. Toate studiile sociologice au arătat că Nicolae Robu are cele mai mari șanse de a câștiga Primăria Timișoara, iar decizia Biroului Politic Județean luată în unanimitate nu face altceva decât să statueze o stare de fapt pe care cetățenii Timișoarei o simt. Ca oameni care nu am fost întotdeauna apropiați, am mai avut și disensiuni pe parcursul timpului. Această alăturare mai ales adversarilor noștri le poate provoca tentația de a readuce în spațiul public anumite declarații pe care noi le-am făcut în trecut, dar faptul că ne vedeți astăzi împreună arată că suntem oameni raționali care au în primul rând dorința de a face bine cetățenilor Timișoarei, iar chestiunile de divergență pe care noi le-am avut în trecut sunt nesemnificative față de ceea ce își doresc timișorenii. Oamenii raționali, cerebrali, inteligenți, oameni politici respectabili și responsabili știu să facă întotdeauna ceea ce trebuie pentru a atinge scopul și idealul care contează cel mai mult: bunăstarea oamenilor. (..) Furia cu care au votat oamenii în 2020 cred că s-a mai domolit, iar în anul 2024 va fi marea rațiune. Votul inteligent, votul rațional.”, a declarat Alin Nica, președintele PNL Timiș.
„Mai dați zeci de goluri”, l-a întrebat Alin Nica pe Nicolae Robu. „Nu mai răspund la provocări”, i-a replicat Nicolae Robu.
„Eu am rămas același fanatic al muncii. Nu mi s-a diminuat nici capacitatea de efort. Sunt la fel, parcă și mai și”, a spus fostul primar al Timișoarei. Nicolae Robu regretă cuvintele pe care le-a folosit la adresa colegilor din PNL, după ce a pierdut alegerile în 2020.
„Trăiesc atât de frumos. (…) Vă veți convinge, capacitatea mea de acceptare este incomparabilă cu cea pe care am avut-o altă dată. Regret acele episoade. Am avut o perioadă binevenită de liniște, perioadă în care am putut să mă analizez în primul rând pe mine, să îmi identific greșelile. (…) Trebuia să fiu mai înțelept. Erau provocări. Au fost conduite copilărești, recunosc că am păstrat în mine o doză de infantilism și nici nu pot să spun că îmi pare rău. După ce mi-am dat demisia, au fost niște atitudini și declarații care nu ar fi trebuit să își aibă locul. Și ale mele, și ale colegilor. Le regretăm. În viață apar momente de macaz. Și trebuie să decizi dacă iei în considerare, dacă te orientezi după mizele mici sau dacă lași la o parte aceste mize mărunte și te focalizezi înspre mize mari. Or, ce înseamnă acele vorbe regretabile? Nimic, în comparație cu a lăsa în urma ta lucruri pentru orașul, comunitatea, țara ta. (…) Nu e confortabil, nu se pot șterge lucrurile spuse. Le-am spus, le regretăm, era bine să nu avem ce regreta.”, a declarat Nicolae Robu.
Robu a mai spus că nu va candida și pe lista de consilieri locali din partea PNL. „Nu doresc să fiu orice numai să fiu.”, a declarat candidatul PNL la Primăria Timișoara. „Opțiunea numărul 1 pentru viceprimar este Dan Diaconu. Roxana Iliescu (n.r, consilier local Pro România, potențial candidat PSD pentru Primăria Timișoara) are toată aprecierea mea, suntem în partide diferite. Viceprimar îl vreau pe domnul Dan Diaconu, cu care am făcut echipă bună. Al doilea viceprimar nu știu dacă va putea să fie din partea PNL, va depinde de configurația consiliului local.”, a mai spus Nicolae Robu.
Fostul primar al Timișoarei a mai spus și că nu își dorește să mai fie președinte PNL Timiș: „Doamne ferește!”
Întrebat dacă va suferi în cazul va pierde din nou Primăria Timișoara, Robu a exclus această variantă. „Fiecare om este construit altfel. (…) Nu e vorba de suferință. Îmi doresc să câștig, dacă nu câștig, în permanență am avut atâtea idei de a-mi trăi viața încât nu mă voi plictisi.”
Potrivit lui Alin Nica, în perioada următoare va fi lansat „proiectul comun pe care îl avem eu cu Nicolae Robu pentru Timișoara și pentru Timiș”. În ce privește sloganul, acesta nu a fost deocamdată finalizat. „Sloganul trebuie trecut prin mai multe filtre, trebuie legat de proiectul nostru politic pentru anul viitor și la momentul potrivit.”, a mai spus Nica.