MAREA AFACERE „MUNTELE MIC”. Contracte șmecherești, șpăgi, presiuni și slalom uriaș printre legi!

E cutremur pe Muntele Mic după ce dosarul cu miză de milioane de euro a fost trimis Tribunalului Arad, dosar legat de proiectul de suflet al celui mai important om din Caraș-Severin!

Despre Romeo Dunca, milionarul timișorean, astăzi președinte al Consiliului Județean Caraș-Severin, se știe deja cu certitudine că a construit ilegal într-o arie protejată. A stabilit asta, definitiv și irevocabil, instanța de judecată. Și-a ridicat o ditamai cabana sfidând orice lege pe muntele la care spune că ține atât de mult. E obligat să o demoleze, dar nici că-i pasă. Dar despre asta vom mai vorbi. Se știe totodată de actele de corupție de pe Muntele Mic. S-a lăsat cu închisoare pentru unii dintre cei implicați. „Băieții deștepți” au scăpat. Și despre asta vom mai vorbi.

De actualitate este acum altceva. Strămutarea unui proces din Caraș-Severin la Tribunalul Arad! Proces în care se cere demolarea telescaunului Vâlsanu, pe motiv că e ridicat profund ilegal, în urma unui contract șmecheresc. Prin care este fraudată legea! Contract din care câștigă doar firma familiei Dunca! Asta se arată și se argumentează în cererea de chemare în judecată a firmelor Nordica Imobiliare SRL și Nordica Turism SRL de către UAT Comuna Turnu Ruieni și Consiliul Local al comunei Turnu Ruieni.

Instanța se va pronunța în primul rând cu privire la nulitatea absolută a contractului de asociere în participațiune încheiat în 2013, între Consiliul Local Turnu Ruieni și Dunca Imobiliare SRL. Dacă nu va fi declarat nul, atunci Tribunalul Arad va pune în discuție rezilierea aceluiași contract din culpa exclusivă a firmei lui Romeo Dunca. În al treilea rând, se cere constatarea calității de constructor de rea credință al Dunca Imobiliare SRL și Nordica Turism SRL, firme care, argumentează avocatul administrației publice din Turnu Ruieni, au ridicat abuziv, pe terenul UAT-ului, mai multe construcții. Inclusiv Telescaunul Vâlsanu! Pentru toate acestea se cere emiterea autorizației de demolare!

Procesul strămutat recent la Arad are astfel o miză uriașă pentru Romeo Dunca. O miză de foarte multe milioane de euro! De aici și presiunile, duse dincolo de limita legii, pe actualul primar din Turnu Ruieni, de a stinge toate litigiile cu firmele lui Romeo Dunca. Acum, președintele Consiliului Județean! Refuzul edilului-șef de a-și risca libertatea oprind demersurile în instanță, demersuri care, după cum se va putea observa, au șanse mari de reușită, au generat ieșiri violente în spațiul public ale celui mai puternic om din județ. Și vizite în Primăria Turnu Ruieni, juristul care-l însoțea pe președinte punându-și mâinile în cap. Omul știa ce e ăla trafic de influență! Primarul Cosmin Belci, un tânăr aflat la primul mandat, coleg de partid cu Dunca, a fost pur și simplu călcat în picioare în declarațiile președintelui. Cel puțin până acum a fost de neclintit, dar nu-i este deloc ușor, presiunile fiind uriașe. La fel ca miza acestui proces.

De ce este Romeo Dunca pe punctul de a fi obligat să demoleze, e adevărat, cel mai frumos și performant telescaun de pe Muntele Mic?! Și, odată cu el, să nu mai bage în buzunar sumele uriașe încasate în fiecare zi a sezonului de schi?! Asta, în timp ce administrației locale din Ruieni îi plătește, așa cum spune contractul respectiv, ridicola sumă de 1.000 de euro? Nu pe zi, nu pe săptămână, nu pe lună. Pe an! Da, 1.000 de euro pe an! Așa spune contractul încheiat în 2013, valabil pe 49 de ani, cu posibilitate de prelungire prin act adițional.

Consiliul Local Turnu Ruieni și Dunca Imobiliare SRL au convenit atunci să întemeieze o asociație în participațiune cu scopul comun de a dezvolta activități de agrement și turism în zona situată pe versantul sud-estic, sudic și vestic al Muntelui Mic, în vederea obținerii de câștiguri bănești de către membrii asociației. S-a stabilit atunci ca obiectivele turistice să fie edificate și realizate de Dunca Imobiliare SRL. Aparent, totul în ordine până aici. „Dunca Imobiliare SRL s-a prezentat cu contractul de asociere în participațiune gata redactat și înregistrat în evidențele proprii sub nr. 142/20.03.2016, acest contract fiind înregistrat la Consiliul Local Turnu Ruieni sub nr.1655/26.08.2013, la cinci luni după redactarea lui, fapt care dovedește inexistența vreunei negocieri între părți.”, subliniază de la bun început avocatul administrației locale din Turnu Ruieni.

Cât de profitabilă e afacerea pentru firma lui Romeo Dunca și cu ce se alege comunitatea de la poalele muntelui o arată art. 5 și 27 din contract. Instanței de judecată îi este pus în vedere faptul că nu au fost prevăzute în actul respectiv cotele de participare a asociaților ca aporturi la asociere, precum nici cotele de participare a acestora la pierderea și profitul asocierii. „E o singură mențiune prin care Dunca Imobiliare se obliga să achite anual suma de 1.000 de euro în contul Consiliului Local Turnu Ruieni”, atrage atenția avocatul comunei.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

La fel de grav este și altceva. Administrarea asocierii ar fi trebuit făcută de către un consiliu de administrație, format din trei membri. Unul din partea Consiliului Local Turnu Ruieni, doi din partea SC Dunca Imobiliare SRL. În actele de pe masa magistraților se arată că nu a fost constituit nici până astăzi consiliul de administrație. Cu ce consecințe?! „Asociatul Dunca Imobiliare SRL nu a ținut niciun fel de contabilitate a asocierii!”, subliniază reprezentantul Consiliului Local.

Mare iubitor de schi, Romeo Dunca e foarte bun la slalom. Dar până se schieze pe Vâlsanu, în 26.09.2013, între Dunca Imobiliare SRL și Nordica Turism SRL se încheie un contract de cesiune prin care se transferă „dreptul de a edifica o construcție (Telescaun Vâlsanu) și a tuturor avizelor ce au stat la baza obținerii acestora pentru prețul de 83.407,14 lei TVA inclus”. Practic, firma lui Romeo Dunca îi cesionează contra cost altei firme de-a lui Romeo Dunca dreptul de a instala telescaunul. Astfel, Consiliul Local Turnu Ruieni a cam ieșit din schemă. Instanței de judecată i se mai învederează că „Dunca Imobiliare SRL și Nordica Turism SRL au efectuat unele investiții și lucrări în zonă, parte din acestea neautorizate, sens în care s-au prevalat tocmai de existența contractului de asociere în litigiu.”.

Cel mai mare motiv de îngrijorare pentru Romeo Dunca, mai ales acum, când dosarul a fost strămutat, vine însă din altă parte. Din litera legii! „Contractarea transmiterii folosinței asupra unor bunuri (un teren de 3.000 mp aparținând UAT Turnu Ruieni), altfel decât prin închiriere sau concesiune, pe bază de licitație publică, face ca obiectul contractului să devină unul ilicit. Închirierea se face numai prin licitație publică, iar concesionarea bunurilor se face conform procedurii prevăzute de OUG 54/2006, tot prin licitație publică. Prin urmare, legea nu permite încheierea altor tipuri de contracte prin care să fie cedată folosința asupra bunurilor din domeniul public către societăți private, decât în modalitatea contractelor de concesiune cu plata unei redevențe sau în modalitatea contractelor de închiriere cu plata unei chirii.”, se mai arată în dosar.

Avocatul comunității din Ruieni concluzionează că asocierea în participațiune este lovită de nulitate absolută pentru fraudarea legii: „Din analiza contractului de asociere se observă cu ușurință că acesta îmbracă o formă asemănătoare contractului de concesiune, suma de 1.000 de euro/an având caracterul unei redevențe, iar majoritatea clauzelor contractuale fiind asemănătoare clauzelor specifice contractului de concesiune. Devine evident că asocierea în participațiune stabilită prin contractul în litigiu a constituit mijlocul pentru a eluda aplicarea normelor legale imperative. Frauda la lege comisă prin încheierea contractului de asociere în participațiune în litigiu este strâns legată și de caracterul ilicit și imoral al obiectului contractului.”.

Dacă și construcțiile ridicate de firmele lui Romeo Dunca pe Muntele Mic în baza acestui contract șmecheresc sunt la fel de ilegale precum cabana din aria protejată o va stabili instanța de judecată. Deocamdată sunt doar acuzații și, în premieră, dezvăluiri despre cum înțelege Romeo Dunca să facă afaceri. Până la pronunțarea unei sentințe definitive și irevocabile, telescaunul Vâlsanu funcționează. Sute de iubitori ai schiului sunt zilnic pe frumoasele pârtii. Plătesc bani mulți pentru distracție, la fel ca în Austria. Firmele familiei Dunca se bucură de ei. Rup totuși 1.000 de euro, care se duc la administrația locală. 1.000 de euro pe an! Asta înseamnă să fii băiat deștept! Noi, toți ceilalți, proști fiind, așa cum ne vede președintele Dunca, habar nu avem cum se fac afaceri și, mai ales, cum se dezvoltă turismul în Caraș-Severin.

 

Rămâi pe expressdebanat.ro pentru justificările lui Romeo Dunca, dar și pentru alte dezvăluiri incendiare despre marea afacere „Muntele Mic”!

publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/