Mare conspirație în justiție pentru revenirea Alinei Stancovici la conducerea Spitalului Județean de Urgență Reșița!

dunca romeo stramutare proces

Romeo Dunca nu se mai îndoiește doar de corectitudinea magistraților Tribunalului Caraș-Severin, ci și de cei ai Curții de Apel Timișoara!

Președintele Consiliului Județean Caraș-Severin e chemat în judecată de Alina Stancovici, care îl acuză că a concediat-o cu încălcarea legii din funcția de manager al Spitalului Județean de Urgență Reșița. Procesul se judecă în primă instanță la Tribunalul Caraș-Severin, instanță pe care Romeo Dunca o privește cu ochi suspicioși și chiar acuzatori.

Pentru că se îndoiește de o judecată corectă, șeful CJ a cerut strămutarea dosarului la o altă instanță. Cererea a fost analizată de magistrații Curții de Apel Timișoara, cea mai importanță instanță din zona de vest. Cererea lui Romeo Dunca a fost respinsă ca neîntemeiată.

„Rămâne să ne judecam aici și să sperăm în corectitudinea unui magistrat reșițean al cărui soț este coleg de muncă cu doamna în cauză. Doamnă care, de altfel, este colegă de serviciu și cu președintele Secției Penale din cadrul Tribunalului Caraș-Severin. Care și dânsul se judecă cu mine pe la o instanță din Dolj. Așadar, rămâne să fim noi sănătoși și să putem reflecta la cuvintele unui filozof grec care spunea că «deși adevărul e unul singur și mereu același, dreptatea poate arăta diferit, în funcție de puterea și dorința celui care o împarte»”, a comentat Dunca după aflarea soluției Curții de Apel Timișoara.

Într-un mod periculos, președintele CJ lasă de înțeles că e o mare conspirație împotriva sa și că, dacă va pierde în fața Alinei Stancovici, nu încălcarea legii a fost motivul, ci modul defectuos în care se înfăptuiește actul de justiție la Tribunalul Caraș-Severin și Curtea de Apel Timișoara.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/