Marcel Vela: „Victor Ponta să mai citească! Pică Guvernul Dăncilă, organizăm alegeri anticipate!”

Liderul liberalilor cărășeni, senatorul Marcel Vela, e sigur că moțiunea de cenzură inițiată de PNL va trece de votul majorității în Parlament! 

Mai mult decât atât, Vela avansează și varianta alegerilor anticipate. Despre această opțiune, Victor Ponta, liderul Pro România, anunțase însă că este imposibilă, acuzându-i pe liberali că încearcă doar să-i păcălească pe români, știind foarte bine că nu există cadru constituțional pentru anticipate în actuala conjunctură.Din câte ştiu, şi cunosc foarte bine Constituţia că am avut această problemă şi în 2012, trebuie îndeplinite nişte proceduri. E imposibil să fie îndeplinite”, afirma Ponta.

Marcel Vela are însă cu totul alt punct de vedere.Pică Guvernul, trece moțiunea. Sunt două opțiuni, dar cea pe care eu o îmbrățișez e cea a alegerilor anticipate. Victor Ponta să mai citească, el nu a crezut nici în 17 aprilie 2012 că ajunge la guvernare, noroc că parlamentarii de Caraș-Severin, aduși de Marcel Vela, au votat moțiunea împotriva lui Răzvan Ungureanu”, a comentat senatorul de Caraș-Severin.

Potrivit lui Ludovic Orban, președintele PNL, moțiunea de cenzură va fi depusă mâine.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/