Fostul primar Ion Marcel Vela ar putea reveni la cârma municipiului Caransebeş. Anunţul a fost făcut de senator în interviul acordat redacţiei Express de Banat, Vela subliniind că nu doreşte să lase oraşul pe mâinile PSD.
Senatorul PNL de Caraş-Severin spune că are în calcul mai multe variante, astfel că dacă Felix Borcean, actualul primar, nu va ieşi favorit în sondajul ce va fi efectuat în curând de PNL, Marcel Vela nu are de gând să cedeze Primăria partidului de opoziţie.
Deşi până recent Vela a avut cuvinte de laudă la adresa lui Felix Borcean, acum lucrurile s-au schimbat. Supărarea lui Marcel Vela, preşedinte PNL Caraş-Severin, ar veni ca urmare a faptului că în organizaţia locală nu există comunicare.
„Pe Felix Borcean l-am cunoscut datorită colaborării foarte bune cu tatăl lui, city manager la Primărie când am fost primar. Eu l-am propus director la Liceul Traian Doda, l-am ajutat cu alocare importantă de fonduri ca să reabiliteze tot liceul. Şi, în 2016, eu îmi puneam problema cum trag partidul ca să ajungă PNL să administreze jumătate din judeţ cu primarii liberali. Mi-am dat seama că eu, dacă voi candida la Consiliul Judeţean, voi trage după mine destui primari tineri, care să ajungă să câştige primăriile. Am luat decizia corectă, pentru că acum mai mult de jumătate de judeţ este administrat de primari liberali. Pentru că am zis că nu există succes fără succesori, am decis să-l aleg pe Felix pentru a candida la funcţia de primar al Caransebeşului”, spune Marcel Vela.
O şansă dată tinerilor
Senatorul explică şi că a reuşit să realizeze la Caransebeş un grup de 10 tineri în organizaţia PNL care să crească alături de oamenii experimentaţi din partid şi să preia, când va veni momentul, frâiele organizaţiei locale. „Am dorit să dau o şansă tinerilor, să le dau aripi ca să zboare”, zice senatorul Marcel Vela.
Cum socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg, cu Felix Borcean au început problemele şi s-a spart buba când primarul liberal a cerut votul consilierilor pentru accesarea unui credit pentru repararea străzilor, decizie cu care Marcel Vela nu a fost de acord.
„Ca opinie de cetăţean al Caransebeşului, sunt chiar revoltat, pentru că acest credit este foarte mare. Ar fi îndatorat Caransebeşul timp de 20 de ani, ceea ce ar fi însemnat că jumătate din bugetul de investiţii anual, 6 din 12 miliarde de lei (vechi), s-ar fi dus la acest credit. 98 de miliarde de lei pentru 9 străzi este foarte mult. Există şi alte soluţii şi nici nu era momentul”, menţionează Marcel Vela, care pune această problemă pe lipsa de comunicare din rândul organizaţiei. „Primarul, viceprimarul, city managerul şi consilierii trebuie să se înţeleagă să comunice“.
Senatorul a mai precizat că urmează să se facă un sondaj în baza căruia primarul Felix Borcean şi administraţia din Caransebeş vor fi evaluaţi.
Încă îl susţine pe Borcean, dar…
„Preşedintele Orban spune foarte clar: exclus orice pact cu PSD! Or dacă tu, primarul meu, propui director la spitalul din Caransebeş pe preşedintele tineretului PSD, ce poate să fie?”, spune Marcel Vela.
Întrebat cum va decide să lupte în 2020, Marcel Vela răspunde că va lupta pe toate planurile, însă un lucru e sigur: „La nivel parlamentar mai am multe de spus şi, probabil, mă voi canaliza pe varianta parlamentară, iar la nivel de Caransebeş eu sper să avem peste doi ani un candidat potenţial plasat în sondaje deosebit, astfel încât să învingem PSD-ul. Prima şansă o are actualul primar, e normal, e firesc să îl susţin, dar cu condiţia ca să facă lucruri bune în viitor şi să ţină echipa unită. Şi, dacă va fi agreat de populaţie în sondaj, normal că îl susţin pe actualul primar. Dar vi se pare normal ca dreapta să omoare dreapta? Dacă actualul primar nu face echipă, nu comunică cu viceprimarul, city managerul, consilierii locali, o să văd ce decizii o să iau la vremea respectivă. Cert este că nu o să las la Caransebeş, dacă cumva colegii mei actuali nu vor fi îndrăgiţi, votaţi, susţinuţi de electorat în sondaje, nu voi lăsa PSD-ul să ajungă la Primăria Caransebeş şi voi candida eu”, spune senatorul Marcel Vela.