Marcel Vela se întoarce în Consiliul Județean! Pentru continuarea investiției lui Romeo Dunca pe Muntele Mic!

Lovitură de teatru cu o zi înainte de şedința ordinară a Consiliului Județean Caraș-Severin. Președintele PNL Caraș-Severin, Marcel Vela, renunță la demisie și rămâne în legislativul județean!

Liberalii au anunțat că Marcel Vela a revenit asupra deciziei de a demisiona ca urmare a situației create și a dezbaterii publice legate de investiția de pe Muntele Mic căreia omul de afaceri Romeo Dunca vrea să-i spună adio. La acel proiect, susțin liberalii, s-ar renunța din posibile motive politice sau din cauza faptului că președintele PNL Caraș-Severin nu a fost ales președinte al Consiliului Județean.

“Motivul demisiei domnului Președinte Marcel Vela din funcția de consilier județean, declarat în mod public, a fost că în toată campania electorală funcția anunțată ca obiectiv electoral a fost cea de Președinte al Consiliului Județean, funcție care a fost asumată politic în 30 Iunie de către o alianță de partide care au fost votate în mod democratic tot de către cetățenii județului Caraș-Severin. În plenul forului județean din data de 30 Iunie, domnul Marcel Vela a oferit președintelui ales toate proiectele din programul său electoral, tot suportul și susținerea pentru binele județului Caraș-Severin și din calitatea de Președinte al Filialei PNL Caraș-Severin, demisia sa fiind un gest de normalitate. Pentru a nu se crea acum o relație de cauzalitate și o posibilă confuzie cu faptul că s-ar putea pierde locuri de muncă și renunța la cea mai mare investiție în județ pentru că au existat unele dispute electorale sau pentru că a fost anunțată această demisie firească, domnul Marcel Vela și-a retras astăzi în mod oficial demisia depusă la Consiliul Județean Caraș-Severin, urmând să participe în calitate de consilier județean la ședința ordinară din data de 15 Iulie”, a anunțat Biroul de Presă al PNL Caraș-Severin.

Contactat de redactorii Express de Banat pentru a detalia motivele care l-au determinat să revină asupra demisiei, liderul liberal Marcel Vela a declarat: “Nu mai demisionez pentru că nu doresc ca să se interpreteze greșit un gest, care, politic, ar fi fost unul firesc.  Nu vreau ca acest gest să devină un pretext ori cauza pentru a nu se realiza o posibilă investiție extrem de importantă în zona montană a județului, pe care am girat-o și eu încă de anul trecut, în calitate de primar al municipiului Caransebeș. Printr-o politică nouă în forul județean, cu calm,  bunăvoire și în parteneriat cu administrațiile locale, se pot atrage noi investiții și crea locuri de muncă în toate zonele din Caraș-Severin”.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/