Vela le-a stricat combinaţiile speculanţilor imobiliari

Una din cele mai vechi clădiri monument istoric din Caransebeş, fosta Bancă a Graniţei, actualul sediu BCR, va intra în patrimoniul municipalităţii.

Consiliul Local a aprobat achiziţionarea acestui imobil pentru suma de 1,8 milioane lei, bani care, potrivit primarului Marcel Vela, vor fi recuperaţi de administraţia locală prin închirierea clădirii pe o perioadă de zece ani către BCR. Un alt avantaj al acestei investiţii este acela că municipalitatea recuperează şi parcarea instituţiei bancare, vitală pentru planurile executivului local de degajare a circulaţiei rutiere în zona Primăriei. “Pentru a nu risca faptul ca un monument istoric să devină un birt sau o locuinţă, ne-am exprimat dreptul de preempţiune. Preţul este destul de bun, 1,8 milioane lei, având în vedere că doar acum 3 ani banca a investit în modernizarea locaţiei 2,2 milioane lei, iar în câţiva ani clădirea va reveni gratuit în patrimoniul municipiului, prin amortizarea sumei de cumpărare din chiriile pe care BCR le va achita către bugetul local”, a explicat edilul-şef al Caransebeşului.

Acesta a mai spus că nu a dorit ca imobilul de patrimoniu să ajungă pe mâna unui speculator imobiliar, mai ales că, în opinia lui Vela, clădirea era pregătită pentru aşa ceva. “Părerea mea e că preţul de vânzare era favorabil pentru vreun şmecher de la Bucureşti care vroia să o ia pe mai nimic. Probabil cărţile au fost făcute pentru alţii, însă până la urmă a câştigat Caransebeşul deoarece sunt convins că i-am luat pe nepregătite când ne-am exprimat dreptul de preempţiune”, a adăugat primarul din capitala gugulanilor.

Marcel Vela a mai precizat că gestul ultim al legislativului din mandatul 2008-2012, de a recupera Banca Graniţei într-o variantă rentabilă pentru bugetul local,  reprezintă o împlinire a unei datorii faţă de înaintaşii, trecutul şi istoria cetăţii Caransebeşului.

 


/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/