„Marcel Vela, din poziţia de ministru, să demonstreze că ceea ce spune va şi face”

Nominalizarea, apoi învestirea lui Marcel Vela în funcția de ministru al Afacerilor Interne în cadrul noului Guvern a fost o adevărată surpriză pentru fostul primar liberal de la malul Dunării, Adrian Torma. Cu toate că nu-și dă seama după ce criterii au fost numiți membrii cabinetului Orban în ministere, edilul din Moldova Nouă speră ca actuala echipă să nu dărâme tot ceea ce s-a construit până acum.

În ceea ce-l privește pe fostul său președinte de partid, surprinderea lui Torma vine tocmai din faptul că reprezentanții PNL de la nivel național cunoșteau modul în care senatorul Vela a gestionat problemele județului Caraș-Severin. Cunoșteau chiar și conflictul Torma-Vela de acum câteva luni. Primarul consideră că au intrat „în spectrul normalului devierile de a numi în anumite ministere persoane care nu au expertiză pe domeniul respectiv”, acesta subliniind că nu se referă doar la Marcel Vela.

Ținând cont că, înainte de învestire, șeful liberalilor cărășeni promitea să facă lumină atât în cazul „Colectiv”, cât și în dosarul „10 august”, edilul de la malul Dunării, cunoscându-i abordarea, speră că va și pune în aplicare ceea ce a promis, nu cum s-a întâmplat în cazul inițiativei față de magistrați: „Să sperăm că din poziția pe care o are va face lucruri de care să fie mândră România și să demonstreze că ceea ce spune și face. Eu cunosc foarte bine abordarea domniei sale: mult vorbim, puțin facem. Acest lucru s-a dovedit și atunci când a făcut o propunere legată de magistrați. După două, trei zile a întors-o”.

Deși are multe semne de întrebare în privința rezultatelor obținute de Marcel Vela în calitate de ministru al Afacerilor Interne, șeful administrației publice locale de la Moldova Nouă îi urează acestuia succes și atrage atenția că, undeva sus, există un Dumnezeu: „Nu știu dacă ce declară va fi capabil să pună în aplicare. E un film cu un final deschis. Vom vedea. Cu toate acestea, am puterea să îi urez succes și să se gândească că avem deasupra un Dumnezeu și lângă noi avem cetățeni care au mari așteptări.”, a mai ținut să puncteze Adrian Torma pentru expressdebanat.ro.


/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/