Marcel Vela deschide robinetul gazului în Caraș-Severin

vela marcel senator pnl

Președintele PNL Caraș-Severin anunță investiții de peste 200 de milioane de lei pentru înființarea de noi sisteme de distribuție a rețelelor de gaze naturale în județ. Investițiile se fac prin Programul Național „Anghel Saligny”.

„Așa cum am promis, a fost semnat de către miniștrii PNL de la Ministerul Dezvoltării și de la Ministerul Energiei, Adrian Ioan Veştea, respectiv Sebastian Burduja – Ordinul comun pentru investițiile în rețelele de gaz din Caraș-Severin, derulate în cadrul programului inițiat de către Partidul Național Liberal – «Anghel Saligny»”, a anunțat senatorul liberal Marcel Vela.

Concret, Vela anunță investiții de peste 200 de milioane de lei pentru înființarea, modernizarea și extinderea a noi sisteme de distribuție a gazelor naturale în Caraș-Severin. În cazul Reșiței, vorbim de extinderea rețelei de gaze naturale și branșamente în cartierele Moniom, Doman, Secu și Cuptoare, pentru care vor fi cheltuiți 7 milioane de lei. La Caransebeș se va extinde sistemul de distribuție gaze naturale în satul Jupa, suma alocată fiind de 6,7 milioane lei. Asocierii ADI Anina, care cuprinde localitățile Anina, Carașova, Ciudanovița, Goruia, Lupac, Târnova și Oravița, i-a fost repartizată suma de 31 de milioane de lei. Comuna Băuțar primește 7 milioane, Brebu, cu Valeadeni și Apadia, 10 milioane, iar asocierea Bucoșnița, care cuprinde localitățile Bucoșnița, Buchin, Bolvașnița și Brebu Nou, 31,9 milioane. Comunele Cornea și Domașnea beneficiază de alte 7 milioane de lei, asocierea ADI Ezeriș, care cuprinde comunele Ezeriș, Fârliug și Zorlențu Mare are alocați 16 milioane de lei, în timp ce pentru comunele Forotic și Doclin s-au alocat 10 milioane.

În localitățile Mehadia, Băile Herculane și Topleț ajung pentru rețelele de gaz 31,9 milioane, în comunele Ocna de Fier și Dognecea,7 milioane, iar pentru orașele Moldova Nouă și Oravița și comunele Ramna, Vermeș, Berzovia, Măureni, Grădinari, Ticvaniu Mare, Răcășdia, Vrani, Vărădia, Berliște, Ciuchici, Naidăș, Socol, Pojejena, Coronini, Sichevița și Berzasca s-au alocat 15 milioane de lei. Comunele Slatina-Timiș și Armeniș se vor bucura de investiții de 16 milioane de lei. La fel și comuna Teregova. Alți 7 milioane de lei sunt repartizați către Turnu Ruieni, iar 5 ajung la Văliug.

Echipa PNL din Caraș-Severin trimisă în Guvernul României, Daniel Surdu și Alin Muntean, este activă pentru implementarea eficientă a proiectelor finanțate prin acest program liberal. Mulțumiri, Adi și Sebastian! Felicitări, Dani și Alin! Mult succes tuturor primarilor pentru demararea investițiilor în noi rețele de gaze, sau extinderea celor existente de la Reșița și Caransebeș!’’ a mai precizat liderul liberalilor cărășeni.


/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/