Fost consilier județean din partea PSD, Marcel Mihoc ajunge să dețină această poziție ca urmare a alianței în care se află Partidul Republican, a cărui filială din Timiș o conduce și AUR.
„Suntem pregătiți de război chiar dacă se schimbă regulile în timpul jocului. Tot ce se întâmplă este un mesaj de la doamna Ursula care simte că la nivel de Europa pierde tot. Echipa – care vom coordona campania atât la europarlamentare, cât și la locale și prezidențiale -, e pregătită pentru orice. Știm că vom fi atacați, că vom fi făcuți extremiști, în fel și chip. Dar, dacă eu, Marcel Mihoc, consider că familia e formată din bărbat și femeie și pentru asta sunt extremist, îmi doresc să fiu extremist. Dacă eu țin la poporul meu și sunt naționalist, patriot, și cineva mă face extremist, doresc să fiu extremist. Îi atenționez pe colegii din Timiș de la celelalte partid, în special pe cei de la guvernare, să fie fairplay cu noi, să ne lase să participăm la aceste alegeri și să fie corecți față de popor.”, a declarat Marcel Mihoc, președintele Partidul Republican Timiș.
Marcel Mihoc a fost membru PSD până în 2014 când a demisionat din partid. A fost secretar executiv PSD Timiș și consilier județean. Tot în 2014, Mihoc a fost arestat în dosarul în care Titu Bojin (la acea vreme președintele PSD Timiș și CJT) a fost cercetat pentru corupție. În 2020 a fost președintele Partidului Ecologist Român Timiș. Mihoc a fost anunțat ca fiind liderul Partidului Republican Timiș în vara anului trecut.
AUR va avea candidat cel puțin la CJ Timiș, a anunțat coordonatorul filialei. „Suntem pregătiți atât la nivelul filialei Timiș, cât și la nivel național pentru aceste alegeri pe care românii trebuie să le perceapă ca o primă etapă a schimbării clasei politice. Avem o alianță la nivel național și, cel puțin județean, alături de BUN, PRR, ANȚ și PNCR, vom avea liste complete! Vom oferi o opțiune la nivel local pentru schimbarea baronilor!”, a spus Mihai Negoescu.
„S-au coalizat și au comasat alegerile ilegal și neconstituțional. Unica lor preocupare este să se lupte cu extremismul. Care extremism, domnilor? (…) Începem debaronizarea în județ. În Timiș, unde PSD și PNL vor susține un candidat sau mai mulți candidați comuni: Fredi și Nica susținându-l pe Vasile Dîncu – un mare securist și sinecurist. Cum credeți voi că e posibil? În prima parte ale alegerilor vor merge braț la braț și după vor avea dispute?”, a completat și Ciprian Titi Stoica, deputat AUR Timiș.