Indiferent de culoarea politică, primarii municipiilor din țară vor avea întreg sprijinul coaliției de guvernare pentru a-și duce proiectele de investiții până la capăt, este mesajul transmis edililor de președintele PSD, Marcel Ciolacu.
„Am fost astăzi (miercuri – n.r.) la lucrările Adunării Generale a Asociațiilor Municipiilor din România pentru a le transmite tuturor primarilor un mesaj foarte clar: că indiferent de culoarea politică vor avea întreg sprijinul acestei coaliții de guvernare pentru a-și duce proiectele de investiții până la capăt. Nu contează că ești de Stânga sau de Dreapta atunci când vrei să faci ceva pentru oamenii pe care îi reprezinți. Primarii sunt în prima linie a relației cu cetățenii și ei știu cel mai bine care sunt nevoile comunităților pe care le reprezintă”, subliniază Marcel Ciolacu.
El afirmă că pentru 2023 există un buget record de investiții, de peste 22 de miliarde de euro, care va ajuta România să aibă o creștere economică sănătoasă.
„Vreau să avem un parteneriat solid cu comunitățile locale pentru finanțarea tuturor proiectelor de dezvoltare, care să schimbe fața localităților și să îmbunătățească viața cetățenilor”, încheie Ciolacu.